Guest-post: Despre cărți și citit

Salutare, sunt Monica și, în limita timpului disponibil, scriu pe www.monichis.info . Când mi-a propus Otilia să scriu un guest-post pe blogul ei, trebuie să recunosc că am fost emoționată și m-am simțit măgulită, dar când a venit vorba de cărți, știam deja ce trebuie să spun.  Sunt o fana declarată cititului și prefer beletristica, literatura clasică și cea de specialitate – de voie sau de nevoie J .

Din clasele primare ar trebui să ne explice beneficiile cititului. Eu de mică, am fost învățată de ai mei că dacă vreau să reușesc în viață trebuie să învăț bine și foarte important să citesc. Experiența mea cu cărțile este puțin haioasă, dar simt nevoia să vă o povestesc. Pentru că sunt singură la părinți, în copilărie, aveam deseori tendința de a mă apropia de fetele mai mari de pe scară și de a le privi ca pe surori. J Știu, inocența vârstei  și vă fac o recomandare de carte, cu această ocazie: Vârsta Inocenței -Edith Wharton. Vreau să vă mai spun că autoarea romanului, a fost prima femeie care a primit premiul Pulitzer pentru această operă, care este una de referință în literatura americană, în anul 1920. Revenind, totuși, la povestea mea despre cum am descoperit eu cărțile, era o zi de toamnă. Începeam clasa a II-a. Una dintre fetele de pe scară ne spune într-o zi că trebuie să meargă la bibliotecă să își facă fișă de lectură, căci așa le-a zis doamna învățătoare. Situația a fost de așa natură, încât la nici 1 km de blocul nostru, exista o filială a Bibliotecii Municipale Onești. Când am auzit am spus că vreau și eu, neștiind prea bine ce înseamnă o bibliotecă (eu o asociam cu biblioteca din sufrageria părinților, pentru că și acolo avem cărți - timpul avea să-mi demonstreze unde mă-nșel și unde am dreptate), iar fișa de lectură nici atât. La spusele vecinei mai mari, am luat după mine carnetul de elev și ghiozdanul și m-am dus. M-au înscris doamnele, ușor mirate, căci la bibliotecă veneau copii de la 10 ani în sus, iar eu abia împlinisem 8 ani. Mi-au oferit cărți de colorat, inițial, să mă uit peste ele, căci erau deja colorate, vă închipuiți. Apoi m-au lăsat să mă uit la cărți. Și acesta a fost începutul. Mirosul hârtiei, citirea titlurilor, răsfoirea paginilor aveau să devină micile mele plăceri. Am început cu o carte, iar după 3 ani avea și mama și tata fișă la acea filială și împrumutam un număr de 6 cărți, căci aveam voie 2 cărți pe fișă.  
Doamnele bibliotecare, cu care mă întâlnesc și în zilele de azi, erau surprinse de volumul de cărți și începeau să mă ”asculte”. Îmi puneau întrebări din cărți ca să se convingă că eu chiar le citeam. Treceam cu brio fiecare test.
Am început să citesc cam tot ce prindeam eu și ce mi se recomanda. Bucuria de pe chipul părinților este de nedescris. Îmi amintesc, parcă era ieri, cum stăteam cu mama la bucătărie și în timp ce gătea, eu citeam. Aveam mâncarea pusă în farfurie, iar eu îi spuneam că trebuie să termin capitolul, pasajul sau povesea și abia apoi mă apuc de mâncat. Aceste este un sfat pe care vi-l ofer: dacă vreți să citiți și să vă fie mai ușor, ca un mic trick: opriți-vă din citit doar când terminați capitolul. La mine a funcționat mereu, sigur va funcționa și la voi. 
Un alt sfat extrem de important: citiți ce vă place dar și ce trebuie. Și cum îmi place mie să spun: îți dai seama dacă îți place sau nu abia după ce ai temrinat de citit. Cu alte cuvinte poți spune despre o carte că ți-a plăcut sau nu doar dacă ai citit-o. În ceea ce privește ce trebuie, deseori domeniul în care activăm ne impunem, în mod direct sau indirect să citim literatură de specialitate. Beneficiile cititului sunt multiple, de la un vocabular bogat până la cunoștințe vaste în diferite domenii. Important este să nu citim precum caii și să și aplicăm ceea ce învățăm în acele cărți. 
Să trecem fiecare informație pe care o primim din mediul exterior, prin propriul filtru.
Spor la citit, iar dacă poporul o cere, promit să vin cu un top 10 al cărților mele preferate și poate aflăm și care este topul vostru. O puteți face prin intermediul comentariilor! J