La
sfârșitul săptămânii trecute am plecat spre București, cu bucurie și nerăbdare,
pentru a participa la Gala Spring SuperBlog. Abia așteptam să mă reîntâlnesc cu
cei pe care i-am cunoscut la prima mea participare la această competiție și
evident să cunosc și alți bloggeri, lucru care, normal, s-a și întâmplat.
Chiar
dacă a fost un drum așa, mai pe fugă, mi-a plăcut foarte mult și m-am bucurat
de vremea frumoasă și revederile calde cu oameni minunați.
Primul
cu care am și vorbit, la puțin timp după ”aterizarea” în București a fost Emil,
care s-a oferit să mă culeagă de la Piața Iancului (mi-a și explicat ce metrou
să iau și câte stații).
Cu
el îmi propusem să ieșim și la film, doar că am stat în București prea puțin,
așa că am lasat-o pe o altă dată. Până atunci se duce el la câte filme poate
despre care scrie foarte bine pe blogul său.
Tot
la metrou m-am întâlnit și cu Luciana, o fată foarte drăguță și zâmbitoare cu
care m-am înțeles foarte bine, și după un big hug :) am pornit spre RSS Pub,
Cafeneaua Bloggerilor. Acolo a avut loc Gala, un loc super mișto, cu niște
oameni la fel, pe care mă bucur că i-am cunoscut. Cu siguranță dacă mai ajung
în București, cu drag mă opresc acolo la o cafea, care apropo e delicioasă.
Am
revăzut-o pe Claudia, la fel de drăgută ca întotdeauna, pe Albert, pe
Eglantina. Sunt genul ăla de oameni de care prinzi drag și pe care, chiar dacă
nu îi vezi în fiecare zi, îi simți prieteni.
Imediat
în raza vizuală a apărut Daniel, abia întors din Barcelona. (încă mai aștept
articolul cu Muzeul de Ciocolată de acolo) și ne-am pus pe povestit și glume.
Așa
pentru susținere ni s-a alăturat și mnealui, câștigătorul SuperBlog 2012.
După
Gală ne-am distrat la un karaoke și da, am cântat și eu. Am o poză drept dovadă. Eu sunt total anti-talent, dar nu am reușit să îl depășesc totuși pe Emil.
După
o lălăială de zile mari am plecat spre verișoara mea, care m-a cazat în camera
ei de cămin pentru o noapte (da, am experimentat și viața de cămin și mâncatul
de cremwurști cu muștar, fierți în cuptorul cu microunde, dar delicioși :) ).
Raluca
a fost foarte drăguță și m-a dus la metrou că eram așa cam pierdută în spațiu
și a doua zi am plecat spre casă.
Chiar
dacă a trecut foarte repede, a fost un weekend foarte frumos prin prisma
faptului că ești înconjurat de oameni deștepți, creativi, veseli, pozitivi, pe
care îi leagă o pasiune comună.
4 comentarii:
Penultima poza mi-a placut si mie cel mai mult :) Nu stiu ce va spuneam, dar sper ca de bine, ca erati cu zambetele la voi :) Si da, vine si Muzeul de Ciocolata in cateva zile :)) Spor!
Da, cu siguranta vorbeai bine :)
Mersi :) Spor si tie!
Multumim ca ai venit, Otilia! Tare ne-am bucurat sa te revedem. Si karaoke-le n-a iesit rau deloc :)
Si eu m-am bucurat sa va revad si, da, karaoke-le a fost un moment foarte distractiv si ne-a iesit cumva pana la urma. :)
Trimiteți un comentariu