Dacă nu am timp...

... îl inventez pentru tine. Și după o replică din asta, m-am îndrăgostit. Și așa am făcut mereu. După fiecare vorbă dulce, după fiecare gest plin de tandrețe, după fiecare îmbrățișare, după fiecare ”mi-e dor de tine” sau ”te iubesc”, m-am îndrăgostit, fără să văd mai departe. Fără să mă mai gândesc că toate astea vor dispărea și după ... După vezi un om fără zorzoane, fără parfumul fin, fără poveștile frumoase, fără gesturile care te dau pe spate. Și ce faci atunci? Ce mai iubești și cât?

M-am îndrăgostit de toate formele fără fond, de vânt și atât. Iar când semeni vânt culegi doar furtuna unor sentimente rămase neterminate.

Când încă nici nu s-au ales zorii bine, și-a pus toate lucrurile frumoase în valiză și duse au fost. Uneori el a mai rămas, dar mai dezgolit, dar mai urât, dar mai murdar.

Iar eu mereu aceeași. Fără să văd mai departe, fără să mă gândesc că într-o zi ceva trebuie să se schimbe. Fără să mă gândesc atunci ce mai fac.

Nu vreau să fiu o îndrăgostită de începuturi, vreau să simt iubirea până la căpăt, dar vreau ca și capetele astea să fie tot mai departe, pierdute în negura timpilor.

Dacă nu am timp ... îl inventez pentru tine. Dar și timpul e finit.