Un produs Blogger.

În orașul cu două bulevarde (V)

duminică, 17 martie 2013


Ieri, mai precis sâmbătă, m-a apuc muncitul. De obicei sâmbăta dorm și duminica lenevesc, acum am schimbat un pic pentru că dacă tot s-au ivit două evenimente salvatoare pentru căutările mele de zi cu zi a știrilor, am zis să profit.


Așadar în orașul cu două bulevarde a fost o sâmbătă agitată în evenimente. Au fost așa: Campionatul Național de judo, la tineret, faza regională, Olimpiada de sport și s-a jucat handbal, un atelier de fotografie și un târg de nunți. Dar să o luăm pe rând.

Am fost la judo, la Sala Polivalentă, frumos, cald, sportivi din vreo 17 județe care să pregăteau pentru competiție și e drept din păcate nu foarte mulți spectatori. Poate aici e și din cauza că evenimentul, deși important, a fost slab promovat. E drept, și eu care umblu după știri mereu, am auzit târziu și greu.

Nu am fost niciodată la o competiție de judo a fost interesant să urmăresc și noroc de un antrenor care mi-a mai explicat câte ceva despre sportul ăsta, modul de arbitraj, de am înțeles și eu. 

De judo la handbal. Despre sportul ăsta știu și fără să îmi explice cineva pentru că l-am practicat și eu. Nu mult, nu de performanță dar atât cât să știu să-l joc.
Mi-a plăcut atmosfera din sală, ceva mai multă lume, susținere din public. M-a prins jocul, poate și de dragul amintirilor de demult și am cam uitat că trebuie să mai ”zbor”, că am treabă.

Târgul de nunți, prima ediție și mă bucur că în sfârșit se întâmplă și aici. Încă din facultate mergeam la târguri din astea și că au ajuns și aici în oraș îmi astupă dorurile de bulevarde mai mari și mai largi. Ca impresie generală mi s-a suflat că a fost mai reușit ca la Bacău.

La evenimentul foto nu am mai ajuns dar oricum din chestia asta cu fotografia eu știu doar să mă uit la poze, nu să le și fac. Cu siguranță a fost util pentru pasionați.

O sâmbătă agitată pentru un oraș mic aș spune. Cred în schimb că mai avem de lucrat la promovat și convins tot mai mulți oameni să iasă din casă. Dar ușor, ușor ca să-mi păstrez optimismul care mă ține în viață. J

p.s. Se pregătește un nou eveniment cultural și mai precis teatru. ”Viață de cimitir” cu Rodica Popescu Bitănescu. Dar despre asta la momentul respectiv. 

Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite