De
când ne ridicăm pe două picioare și încep să facem primii pași căutăm modele,
oameni care să ne inspire, de la care ”să furăm” idei frumoase, comportamente
exemplare.
Îi
împărțim în liste, așa da, așa nu. Am spus măcar o dată replica ”când voi fi
mare, vreau să fiu ca ...”.
Și
tot creștem inspirându-ne de la alții și sperând să inspirăm și noi pe cei care
vin după noi.
Când
eram mică îmi doream să fiu educatoare. Oare de ce? Poate cumva, fără să știu
la vârsta aceia, că cea care mă învăța să fac bastonașe, culorile,
anotimpurile, numerele, mă inspira. Nu știam definiția inspirației dar o
învățam practicând.
Am
vrut apoi să fiu delicată ca profesoara mea de română. În toți cei patru ani
i-am simțit același parfum și asta mi se părea de o eleganță extraordinară. Mă gândeam
când voi fi destul de mare mă voi îmbrăca cu un parfum al meu, ca ea.
Tot
de la ea, am învățat să iubesc literatura și că lucrurile simple sunt cele mai
frumoase.
Vroiam
să știu atât de multe și să citesc cât mai mult după ce am cunoscut o altă
femeie care m-a inspirat. Își alegea mereu cuvintele când povestea ceva, avea
un stil aparte și purta cu atâta grație șalurile. M-am inspirat din parfumul
romantismului ei.
Vroiam
să fac dulceață bună ca bunica mea. Vroiam să am calmitatea ei cu care m-a
crescut. M-am inspirat din tot ce am găsit bun la ea. La fel am făcut cu mama
mea sau cu mătușa mea, două ființe foarte apropiate mie.
M-a
inspirat exuberanța prietenelor mele și am învățat să păstrez asta și pentru
viața mea.
M-au
inspirat femeile calde, vesele, feminine ca vara dar care dincolo de aparența
diafană erau mâini de fier. Cu unele am lucrat, cu altele am băut o cafea, pe
câteva doar le-am admirat de la distanță.
M-am
inspirat de la fiecare care mi-a smuls un zâmbet de admirație. Câte un pic din
tot ce m-a inspirat s-a așezat în mine și crește. Și sper să crească frumos, la fel ca toate cele care m-au inspirat.
Articol scris pentru Spring SuperBlog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu