Hai, la revedere!

Găsim foarte des articole despre cum să ne păstrăm partenerul, cum să îl facem să ne iubească și să găsim armonia. Rar, sau mai deloc, găsești un articol despre cum să pleci dintr-o relație. Poate pentru că la trântit uși și închis relații nu avem nevoie de lecții. Știm să o facem mai bine. De plecat ne este mereu mult mai ușor și nu avem nevoie de lecții în 10 pași. Cu rămasul e mai dificil.

Când e cu plecat înnebunim din timp și ne desfășurăm ritualul pregătirii până ne luăm și ultimul bagaj din relație. Cu toții știm pașii ăștia și rareori îi sărim. Știm cum să plecăm dar nu o facem niciodată simplu. Nu, sunt întregi etape. Nici când pleacă el, nici când pleci tu. Nici unul nu mi-a spus așa simplu și sec, hai pa. Nu, au fost câteva zile, unora le-a luat mai mult, în care încercau cumva să de-a de veste că e cam pe ducă.

Nici eu, nu m-am lăsat mai prejos și nu am spus simplu, pa. I-am scos și ulimele fire albe și abia apoi am trântit ușa bine și de tot.

Și cam tot timpul e la fel. La început îți place tot. Ce mânâncă, cum se îmbracă, ce muzică ascultă, cum merge, cum suflă. Tot.

Vrei să fie cât mai mult în preajma ta. Nu te sufoci, nu te plictisești, nu vorbești mult, spui atât de des ”cum vrei tu” că riscă să devină tic, te interesează tot ce spune chiar dacă e aberant pentru că viața se rezumă doar la el sau la ea.

Și-apoi, așa dintr-o dată începi. Clefăi când mănânci, mereu te doare capul, mă plictisesc, ce muzică e asta?, vorbești mult sau prea puțin, ”cum vrei tu” se transformă în celebrul reproș ”mereu facem cum vrei tu”, nu ieșim nicăieri, ieșim prea mult, ție nu îți pasă, doar pe mine mă interesează de noi, și tot așa.

Tot timpul e ceva care nu ne convine. Dacă ne sună, ni se pare că e prea des. Dacă nu ne sună, e iarăși bine, perfect de scos ochii. Îi spunem, ”vezi, ți-am spus eu că nu îți mai pasă”.

Dacă ne vedem prea des, ne vedem prea des și nu e bine. Dacă nu ne vedem, iarăși nu e bine.

Dacă începi să uiți și de zilele importante, ești și mai super.

Dacă ești mofturos, nimic nu îți convine, tot timpul ai pregătit un comentariu răutăcios, deja ai parcurs peste jumătate din drum. Mai e un pic și gata, te transformi într-o amintire. Mai mult tristă, dar ce, astea nu tot amintiri se numesc?

Dacă brusc nu mai auzi telefonul când sună, sigur ești pe drumul cel bun. Și de aici, până la hai, la revedere, mai e un singur hop: discursul  în care îl convingi pe celălalt că merită ceva mai bun și că speri în adâncul sufletului că veți rămâne prieteni.

După ce i-ai tocat creierii până la momentul ăla, îi înșiri un set de complimente care mai de care mai alese și cam gata. Cam asta a fost.

Uneori ne pare rău, alteori e prea târziu și zici mai bine așa.

Clar e, când vine vorba de plecat, știm toți cum se face. Nu, n-avem curaj să fim direcți dar știm drumul spre acolo.