L’heure d’or du Paris

Seara trecută am fost la o ”plimbare” prin Paris, pe boante. Teatrul Național de Operetă și Balet Oleg Danovski a jucat în Onești spectacolul Ora de aur a Parisului. Cu eleganță și grație, în pași de balet, am fost invitați să ne visăm în Orașul Luminilor.

Spectacolul a durat două ore iar în prima parte, trupa de balet a întruchipat prin dans poveștile de pe străzile Parisului. În cea de a doua parte, Daniela Vlădescu și Marius Eftimie au interpretat celebre chansonete parisiene care prin pași de balet și în piruete, au prins contur.

Nu este primul spectacol de balet la care am mers și trebuie să recunosc că nu eram ferm convinsă că vreau să îl văd. Poate, pentru că îmi închipuiam că scena prea mică din Onești nu va fi suficientă pentru câtă emoție trebuie să transmită baletul, poate pentru că îmi plac mai mult poveștile de balet clasic, cine știe, important este că am ajuns și nu mi-a părut rău.

A fost un spectacol frumos, emoționant, care a adunat multe aplauze la sfârșit. Le meritau. Iar sala și scena mai mică ne-au adus mai aproape de ei. Le-am simțim parcă respirația, emoția fiecărei piruete, tremurul delicat al gleznei, unduirea frumoasă a mâinii și arcuirea aproape perfectă a picioarelor. A fost mai bine pentru că am fost mai aproape de o lume, în culisele căreia mi-ar fi plăcut să fiu. Da, știu, în culise nu e atât de multă lumină ca pe scenă iar despre viața balerinelor, deloc ușoară, s-a vorbit de atâtea ori. Ba chiar s-a făcut și un film care a născut atâtea controverse. E vorba de Black Swan. Dar, ce fetiță nu a visat să fie grațioasă ca o balerină? Doar că nu tu alegi baletul, baletul te alege pe tine. Așa că pentru restul rămân doar spectacolele și o imagine de basm.

În drum spre casă încă mai îmi suna în cap ”Non, je ne regrette rien”, mă mai gândeam la boante, la piruete, la părul strâns atât de bine, la zâmbetele parcă încremenite pe față... Concluzia: spectacolul și-a atins scopul. J