Cinci povești, o singură piesă de teatru

Două ore și jumătate. Te ridici și pleci. Răscolit, întrebător, câutând prin vechi povești. Ți-ai adus aminte de tine, de el, de poveștile altora pe care le știi atât de bine încât parcă fac parte din tine.

Deși scrisă de un bărbat, Neil LaBute, i-a parte, în această piesă de teatru, femeilor. Poate de aceea se numește ”Niște fete”. Este o piesă despre iubire și trădare, voită sau mai puțin voită, dar întotdeauna vinovată. Cinci iubiri și cinci desparțiri, toate dureroase, pentru că ”să rupi o relație înseamnă să pleci și să pleci înseamnă să mori, mai mult sau mai puțin de fiecare dată. Hotărât lucru.”

Iubirea din liceu. Cu vise, cu promisiuni, cu idealuri ... pe care mulți am trăit-o. Acea iubire despre care crezi că nu se va mai termina niciodată dar finalul de cele mai multe ori coincide fix cu finalul liceului. El se sperie, tu pari mai deșteaptă, mai așezată, știi ce vrei. El încă nu. Și uită. Uită că te-a iubit și că ți-a spus o dată că veți îmbătrâni împreună. Pentru fiecare apar alte două drumuri. Nu mai știi de el dar știi bine de tine că nu ai uitat, doar ai ascuns acea iubire în cel mai întunecat colț al sufletului. Oamenii uită doar lucrurile mărunte. Uită să cumpere pâine, să închidă becul dar nu uită de lucrurile importante care le-au schimbat viața. Doar merg mai departe și încearcă să nu le mai audă sunetul.

O iubire plină de pasiune, care se stinge repede. Pasiunile sunt ca focul. Ard și dau multă căldură dar se sting repede și uneori nici cenusă nu mai rămâne. Dar știi că iubirea ta nu are altceva a fi decât aventură. El se mai gândește la fosta, tu speri în tăcere că va uita și uite așa te trezești că de fapt s-a terminat tot. O altă relație de trecut pe o listă de frigider.

O iubire vinovată. Una în care ești cu cineva când altcineva te așteaptă acasă. Unii oameni înșeală. Habar nu am de ce și care-i raționamentul dar o fac până sunt prinși. Și toți sunt prinși. Nici unul nu a scăpat deși fiecare crede despre el că se ascunde cel mai bine. El tânăr, ea căsătorită de mult. Vede în el tinerețea ei, plină de riduri, acum. Vede viața pe care nu a mai apucat să o trăiască căci timpul a trecut repede. Și minte și se minte. Iar când totul se termină cel mai tânăr mereu pleacă prea repede și la pachet cu demnitatea ta și încrederea celui înșelat.

O iubire care părea perfectă. Până pleacă el. Și nu știi de ce că doar în urmă nu cu mult timp vorbeați de logodnă. Dar el este învățat să plece. E cel mai simplu gest. Să pleci, nu să rămâi. Credeai că ești ce își dorea dar de fapt el nu știa ce își dorea. Și nici nu vroia să afle prea curând. Ți-ai dat seamă că probabil nu te-ai îndrăgostit decât de un Dean Moriarty care are averi incertitudinile și ți le lasă cadou ție pe toate.

Iubirea ta de când erai mică și încă mai credeai în poveștile care se termină cu ”...și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. El mare, mult prea mare iar în ochii tăi fermecător. Râde de tine pentru că nu vede nimic important. Dar în sufletul tău e un întreg basm. Am să te iau într-o zi de nevastă. Și îl crezi și nu vrei decât să  crești mare. Dar până crești tu mare, el este și mai mare. Nici el și nici timpul nu a așteptat să crești.

Sunt cinci povești de iubire, cinci roluri interpretate exceptional de Catrinel Dumitrescu, Irina Velcescu, Cristina Florea, Andreea Vasile si Diana Cavallioti.

Și partea cealaltă a poveștii. Pentru că întotdeauna poveștile de iubire sunt scrise de doi, pentru doi, ca și tango-ul. Un el, același el, jucat de Vlad Zamfirescu. Vrea să se însoare cu cineva despre care, cum era de așteptat, nu știe dacă este într-adevăr îndrăgostit. Și se întâlnește cu cinci iubire din trecut să își ceară iertare. Și află și el ,cam târziu, că în dragostele părerile de rău nu vindecă niciodată. Sunt ilogice, iraționale și total nefolositoare.

Cu umor, lacrimi și replici savuroase, piesa curge. E savuroasăși și merită toate cele două ore și jumătate. O piesă care se joacă de patru ani și daca ai ocazia să o vezi ar fi pacăt că o ratezi.