Îmi
place nisipul, poate pentru că îmi place și Cartea de Nisip și mereu îmi vin în
minte cuvintele, ”cartea e precum nisipul, nu are început și nici sfârșit”.
Îmi
place să-l văd cum curge printre degete, cum curge în clepsidră, să-l simt cum
arde vara, să-l simt rece după fiecare picătură de ploaie.
Nisipul
e frumos, dar efemer. Castele de nisip devin repede ruine, tot ce însemni pe
nisip devine repede amintire, nisipul curge precum timpul. Nisipul e și nu e.
Nu
poți constru nimic doar din nisip. Și-uneori și-n viață clădim doar castele din
nisip. Și-uneori întreaga viața e doar un castel de nisip.
Dar
nu ne oprim. Și mereu o luăm de la capăt și mai construim chiar dacă știm după
fiecare sfârșit de zi că nisipul doar curge, nu rămâne nimic în urma lui. Îl
atingem și ne atinge dar e doar un fir subțire.
Un comentariu:
Esti nostalgica,,,Frumos ai scris, precum gindesti; dar simt (incercind sa-mi aduc aminte ca sunt psiholog) ca te doare ceva, acolo, in plex, unde se spune ca simti uneori...zbatere de aripi de fluturi...sa nu ma contrazici!
Luminita Patrateanu
Trimiteți un comentariu