Doar un pic despre Ziua Îndrăgostiților

M-am tot gândit dacă să scriu sau nu despre Ziua Îndrăgostiților și asta pentru că nu prea mă dau în vânt după chestia asta. Și-i spun chestia asta pentru că nu prea îmi vine să o numesc sărbătoare.

Nu am nimic cu cei care cred în ea, cum nu am nimic nici nu cei care nu cred în ea. Este exact ca în cazul sentimentelor mele pentru pisici: nu le iubesc, dar nici nu le urăsc.

Probabil că este frumos să faci azi ceva, probabil că așa dintr-o dată îți vine să spui te iubesc, dar eu de obicei mă dau în vânt după gesturi din astea care vin în zile total obișnuite și când te aștepți mai puțin. Azi, nu, te rog eu nu. :)

Chiar cred în replica aia care aproape a devenit clișeu, nu ai nevoie de o zi pentru dragoste. Și așa-i, ai nevoie de o viață întreagă pentru dragoste.

Zilele astea unde întorci capul vezi inimioare de pluș și invitații la tot felul de petreceri, care mai de care. Cred că da, dacă ești jumătatea cuiva și chiar trăiești o poveste frumoasă de dragoste merită să te joci un pic azi și să te distrezi, dar dacă ieri aproape vă scoteați ochii, lăsați-o baltă azi cu dragostea că nu a fost prost ăla care a zis că porcul nu se îngrașă în ajun.

Deci, dacă ești în prima categorie, aia, a fericiților, nu te dai în vânt după ziua asta, dar dacă tot e, zici să te mai distrezi un pic sau poate chiar te dai, nu trebuie să uiți de cadou. Mda, din păcate distracția costă.

Am văzut o grămadă de recomandări de cadouri și locuri unde să te duci. Încerc și eu cu una. Am găsit un site, e vorba de alisia-store.ro. Dacă ești un el, și nu o ea, poți încerca de acolo să o surprinzi cu ceva. Te poți opri la lenjerie intimă sau vreo rochiță, una mica. :)

Dacă ești o ea....lasa-i subtil un indiciu. Atât de subtil, cum numai tu știi. :)

Aaa,  și dacă tot o ea ești....cadoul pentru el.....lasă-l să se uite la meciul cu Steaua. :)

O academia de fotbal la Onești

Pentru toți copii pasionați și talentați la fotbal, în Onești s-a pus bazele unei academii de fotbal.

După mai multe discuții purtate între municipalitate și cei de la Clubul Dinamo, în sfârșit, un nou centru de pregătire a luat ființă la Onești. În țară există cinci astfel de centre iar din fericire unul se află în județul Bacău. Ba mai mult, Oneștiul este un oraș cu trei stadioane de fotbal, așa că ar fi păcat ca acestea să nu vadă meciuri frumoase și de aici să plece spre echipe mari tineri talentați.

Dorința copiilor de a fi antrenați și a juca fotbal se poate observa în numărul celor care s-au înscris, aproximativ 132, dintre care 32 au venit din alte localități.

Aceștia sunt antrenați de Ioan Sdrobiș, ”Părintele”, așa cum este cunoscut, cel care a avut curajul de a da șansa unor tineri pe care ”i-a aruncat” în liga de seniori.

Și se pare că au reușit să obțină și rezultate bune. Astfel că la finalul anului 2012 în cadrul Campionatului Republican de juniori, cele două echipe înscrise, juniori A și B, au reușit să se claseze pe primul loc. FCM Dinamo Onești este singura echipă din România care s-a clasat pe primul loc în două serii, la juniori A și la juniori B.

Acesta este încă un motiv pentru care ar trebui să susținem sportul local și să ne implicăm în Campionatul Național de Știri Sportive, o campanie a celor de la Blogal Initiative și sportlocal.ro. Cel mai activ jucător va primi și un premiu de 100 de euro. Dar dincolo de orice premiu, ne susținem județul și sportul care înseamnă sănătate și o devoltare frumoasă.

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Câteodată îi invidiez pe copii. Nu doar pentru toate frumusețile copilăriei ci pentru tăria cu care cred în diferite lucruri. Îți răspund clar și convins la orice întrebare. Astazi am fost din nou la spațiul de joacă de la secția de pediatrie de la Spitalul din Onești (am mai povestit experiența asta tot pe blog) și în timp ce desenau am stat de vorbă cu câțiva copii. M-am trezit și eu întrebându-i: ce vrei să te faci când vei fi mare?

Cu siguranță ai auzit de multe ori întrebare și când erai mic nu ți-e era teamă de nimic și răspundeai cu atâta convingere ca și cum e imposibil să nu ajungi ce crezi. Tot așa de repede îți schimbai opțiunile dar ce conta, credeai de fiecare data.

O fetiță vrea să se facă pictoriță sau doamna de sport :) (e în clasa a V-a) și dacă stă bine să se gândească poate și dansatoare.

Alta vrea să devină gimnastă pentru că deja se duce la gimnastică și nu mai este așa greu iar un băiețel vrea să conducă pentru că îi plac mașinuțele.

O lume întreagă de meserii ți se deschie dacă pui întrebarea asta și e frumos și te face să te gândești când erai mic în câte credeai și tu.

Dacă azi aș mai avea vreo 10 ani și m-ai întreba cred că aș fi zis balerină sau pianistă. :)

Hainele, cele de toate zilele

Nu știu exact ce înseamnă să fii la modă. De cele mai multe ori prefer hainele lejere în care mă simt bine. Dacă sunt sau nu la modă, nu știu.

Îmi plac pantofii dar nici acum nu am învățat să merg pe tocuri așa că deseori sunt purtați, pe cei care totuși îi cumpăr, de maxim două ori. Așa că deseori sfârșesc în balerini. :)

Îmi plac rochițele diafane dar dimineța tot pe blugi și un tricou pun mâna.

Iar rochiile de seara... sunt frumoase, elegante și  uneori chiar mi-e dor să le îmbrac. Știu că te fac mai frumoasă și feminină și pentru ele mai fac compromisul să mă încalț cu pantofi. :)

Rar mă duc să mă uit prin magazine după haine, cu excepția cazurilor în care am nevoie de ceva, și cum mai toată ziua sunt în fața calculatorului, prefer din când în când să mai intru pe câte un site cu haine. Așa am descoperit lenjerie-star.ro și evident m-am oprit la categoria rochii de seară. Până chiar le port, pot măcar să îmi clătesc ochii și să mă gândesc pe asta unde și când aș purta-o. Și gata ședința de shopping. :)

Luni...zi liberă

Și la teatru e o zi liberă, în care nu se joacă. În care fiecare își dă masca jos și trăiește ce este el, ce simte el.

Azi pentru mine  e zi de eliberat frustrări. Azi e zi liberă. Nu simt, nu gândesc, nu vreau, nu cred, nu sper. E o zi de aruncat din mine și atât. De mâine e din nou de primit. Și cum nu mă pricep să vorbesc sau nu mai încerc să o fac în fața oamenilor care oricum nu ascultă, mi-e mai la îndemână să scriu. E poate o formă nebună a-mi elibera nervii pe care mi-i port eu însămi și altora. O, da și altora sigur.

Am început să îmi găsesc câte ceva de făcut pe care să îmi arunc nervii, să uit, să nu țip ca să pot până  la sfârșitul zilei să scot un zâmbet pentru că am citit undeva că o zi în care nu ai zâmbit deloc e una pierdută. Și într-un fel cred, pentru că prea la goană trec toate și prea aievea sunt ca să te privezi de un zâmbet.

Unii au spus că atunci când dăruiești ceva să nu te aștepți să primești înapoi. Eu încă nu pot. Sunt, într-adevăr, unele lucruri pe care le dăruiesc gratuit și nu aștept niciodată nimic în schimb dar pe unele le-am dăruit crezând că un pic , măcar un pic, din ce am dat se va întoarce înapoi. Mda, am aflat că nu e chiar așa. Poți să livrezi înțelegere și grijă dar asta nu înseamnă că primești același lucru. Poți să livrezi vorbe dulci dar asta nu înseamnă că vei fi scutit de replici acide aruncate pe tonuri ridicate.

Poți să livrezi tot ce crezi că ai tu mai bun în tine dar asta nu înseamnă că nu poți primi de la celălalt iadul din el.

Doar că normal, ți se întâmplă astea dar le uiți sau te prefaci că le-ai uitat, pentru că altfel nu ai cum, mergi mai departe și atât.

Crezi că ai avut tu o pasă proastă, că poate ai exagerat, că ești mai sensibil azi, că celălalt nu are nicio vină pentru frustratea ta. Îți găsești ceva de făcut care să îți blocheze mintea până când va putea să o ia din nou din loc. Ieși în oraș, suni și te plângi cuiva, spargi ceva, faci curat, asculți muzică până îți sar timpanele, te plimbi, alergi...ceva, orice, care să funcționeze pentru că uneori trebuie să îți arunci toate frustrările din tine ca de mâine să poți aduna altele. Ca de mâine să mai ieși din casă, ca de mâine să ma iubești, ca de mâine să îți mai pese și să nu îți fie silă de tot, toți, toate câte te înconjoară.

Îți spui că nu e drept dar până la urmă ce e drept?

Mi-a spus cineva că ne simțit bine sau rău, în funcție de ce alegem. Nu e vina nimănui, nici a sorții, nici a destinului, nici a planetelor care nu s-au aliniat cum trebuie. E doar a noastră.

Atunci, ok, aleg să bat câmpii în scris decât să sparg capul cuiva. Câteva cuvinte aruncate aici, fac cât o mie de țipete. Dar sunt mute și e mai delicat și mai diplomat. Îmi iau o zi liberă când nu mai pot și s-a rezolvat. Pot după să aleg partea mai plină a paharului.  Și după, mai bine. Am mai scos niște frustări din mine. De-acum pot să vină altele, e loc, e mai bine acum.