Foicica viorea
Asta-i ceata din Voila
Asta-i ceata de feciori
Toti frumosi ca niste flori
Toti inalti si subtirei
Mor fetele dupa ei
Ceata de feciori din Voila
marți, 8 decembrie 2009
Foicica viorea
Asta-i ceata din Voila
Asta-i ceata de feciori
Toti frumosi ca niste flori
Toti inalti si subtirei
Mor fetele dupa ei
Pe urmele lui Jules Verne
sâmbătă, 3 octombrie 2009
România este un loc care din punct de vedere turistic oferă multe variante: turism balnear, turism rural, agroturism, turism religios, turism montan, turism estival şi de ce nu chiar şi de aventură.
De-a lungul timpului ţara noastră a fost sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori atât români cât şi străini. Citind operele lor putem afla detalii importante despre diverse aşezări, putem descoperi secrete bine păstrate de timp, putem descoperi legende şi mituri şi ne putem schiţa în minte România de atunci aşa cum penelul marilor scriitori au descoperit-o.
Precum aventurierii Cireşari putem şi noi să o luăm pe drumurile ţării cu cărţile sub braţ pentru un pic de aventură. Ce tânăr nu l-a citit măcar o dată pe Jules Verne, celebru scriitor francez, precursor al literaturii science-fiction care a îmbinat descrierea cu aventura şi chiar cu sentimentele profund umane?
Marele romancier a trezit interesul pentru ştiinţă şi operele sale au fost sursă de inspiraţie pentru mulţi oameni de seamă precum K.E Tiolkovski (unul dintre fondatorii astronauticii) sau Hermann Oberth.
Astăzi J. Verne poate trezi interesul pentru aventură şi ei bine în amintirea vremurilor când cărţile scrise în genul romancierului francez te fascinau o poţi lua pe urmele acestuia chiar până la Castelul din Carpaţi sau spre Frumoasa Dunăre galbenă.
Patru din romanele sale evocă România: Keraban încăpăţânatul (1882), Claudius Bombarnac (1891), Castelul din Carpaţi (1892), Frumoasa Dunăre galbenă (1901). Aceste romane trezesc acea stare perpetuă de a descoperi mereu ceva nou, de a face o escapadă de neuitat.
Pe urmele surselor
Deşi s-a vehiculat mult ipoteza că Jules Verne a vizitat România, nu există nici o dovadă certă. Doi cercetători români ai biografiei lui Verne, Simion Săveanu şi Ion Hobana, aduc argumente pertinente despre o altă foarte probabilă sursă. Este vorba despre Luiza Muller din Homorod cu care ar fi avut strânse legături.
La îndemnul acesteia ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu apoi cu trenul la Bucureşti şi apoi la Braşov şi în final la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni şi ar fi vizitat Castelul Colţ care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul Castelul din Carpaţi.
Unele denumiri de locuri sau personaje ar confirma faptul că J. Verne a trecut şi a stat prin Homorod şi împrejurimi.
Personajul Hermod, decriptat ca Homorod, dascălul din Castelul din Carpaţi, poate fi tătăl Luizei, învăţător în Homorod. Dealul Orgall din acelaşi roman, decriptat de cercetători drept Gorgan poate fi Dealul Gorganului din apropiere de satul Viscri. Patak, decriptat drept Pârâu, poate proveni de la denumirea satului Părău, tot în apropiere de Viscri.
Zinka Klork din romanul Claudius Bombarnac, modistă la Bucureşti, Paris şi Beijing poate fi prototipul Luizei Muller, modistă la rândul ei în adolescenţă.
Urmând traseul Rupea-Viscri-Homorod-Rupea puteţi vizita posibilele locuri de unde au putut izvorî sursele de inspiraţie pentru unele din romanele lui J. Verne.
Pe urmele personajelor
Pe traseul Negru Vodă – Cobadin – Medgidia – Babadag –Tulcea – Plauru putem da de urmele personajelor din romanul Keraban încăpăţânatul. În roman J. Verne prezintă drumul aventuros de-a lungul ţărmurilor Mării Negre.
Traseele personajelor lui Verne oferă descrieri ale zonelor prin care au trecut, expuneri care zugrăvesc România din acea vreme. Astfel apare zugrăvit Sibiul ca „unul dintre cele mai de seamă târguşoare ale Transilvaniei”, frumoasele Cheii ale Turzii, Medgidia „oraş nou-nouţ”, Tulcea, Orşova, Lupeni, ş.a.
Este mai mult decât interesant să vezi ce din poveştile de altă dată mai găseşti în locurile prin care Jules Verne şi personajele sale au trecut.
Prin urmare călătorie plăcută spre descoperirea aventurilor scriitorului francez!
De-a lungul timpului ţara noastră a fost sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori atât români cât şi străini. Citind operele lor putem afla detalii importante despre diverse aşezări, putem descoperi secrete bine păstrate de timp, putem descoperi legende şi mituri şi ne putem schiţa în minte România de atunci aşa cum penelul marilor scriitori au descoperit-o.
Precum aventurierii Cireşari putem şi noi să o luăm pe drumurile ţării cu cărţile sub braţ pentru un pic de aventură. Ce tânăr nu l-a citit măcar o dată pe Jules Verne, celebru scriitor francez, precursor al literaturii science-fiction care a îmbinat descrierea cu aventura şi chiar cu sentimentele profund umane?
Marele romancier a trezit interesul pentru ştiinţă şi operele sale au fost sursă de inspiraţie pentru mulţi oameni de seamă precum K.E Tiolkovski (unul dintre fondatorii astronauticii) sau Hermann Oberth.
Astăzi J. Verne poate trezi interesul pentru aventură şi ei bine în amintirea vremurilor când cărţile scrise în genul romancierului francez te fascinau o poţi lua pe urmele acestuia chiar până la Castelul din Carpaţi sau spre Frumoasa Dunăre galbenă.
Patru din romanele sale evocă România: Keraban încăpăţânatul (1882), Claudius Bombarnac (1891), Castelul din Carpaţi (1892), Frumoasa Dunăre galbenă (1901). Aceste romane trezesc acea stare perpetuă de a descoperi mereu ceva nou, de a face o escapadă de neuitat.
Pe urmele surselor
Deşi s-a vehiculat mult ipoteza că Jules Verne a vizitat România, nu există nici o dovadă certă. Doi cercetători români ai biografiei lui Verne, Simion Săveanu şi Ion Hobana, aduc argumente pertinente despre o altă foarte probabilă sursă. Este vorba despre Luiza Muller din Homorod cu care ar fi avut strânse legături.
La îndemnul acesteia ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu apoi cu trenul la Bucureşti şi apoi la Braşov şi în final la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni şi ar fi vizitat Castelul Colţ care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul Castelul din Carpaţi.
Unele denumiri de locuri sau personaje ar confirma faptul că J. Verne a trecut şi a stat prin Homorod şi împrejurimi.
Personajul Hermod, decriptat ca Homorod, dascălul din Castelul din Carpaţi, poate fi tătăl Luizei, învăţător în Homorod. Dealul Orgall din acelaşi roman, decriptat de cercetători drept Gorgan poate fi Dealul Gorganului din apropiere de satul Viscri. Patak, decriptat drept Pârâu, poate proveni de la denumirea satului Părău, tot în apropiere de Viscri.
Zinka Klork din romanul Claudius Bombarnac, modistă la Bucureşti, Paris şi Beijing poate fi prototipul Luizei Muller, modistă la rândul ei în adolescenţă.
Urmând traseul Rupea-Viscri-Homorod-Rupea puteţi vizita posibilele locuri de unde au putut izvorî sursele de inspiraţie pentru unele din romanele lui J. Verne.
Pe urmele personajelor
Pe traseul Negru Vodă – Cobadin – Medgidia – Babadag –Tulcea – Plauru putem da de urmele personajelor din romanul Keraban încăpăţânatul. În roman J. Verne prezintă drumul aventuros de-a lungul ţărmurilor Mării Negre.
Traseele personajelor lui Verne oferă descrieri ale zonelor prin care au trecut, expuneri care zugrăvesc România din acea vreme. Astfel apare zugrăvit Sibiul ca „unul dintre cele mai de seamă târguşoare ale Transilvaniei”, frumoasele Cheii ale Turzii, Medgidia „oraş nou-nouţ”, Tulcea, Orşova, Lupeni, ş.a.
Este mai mult decât interesant să vezi ce din poveştile de altă dată mai găseşti în locurile prin care Jules Verne şi personajele sale au trecut.
Prin urmare călătorie plăcută spre descoperirea aventurilor scriitorului francez!
Istoria Cerbului de Aur
luni, 31 august 2009
Cerbul de Aur este un eveniment foarte cunoscut devenit o tradiţie, ce are loc în Braşov, în aer liber, în Piaţa Sfatului. Este un spectacol-concurs de interpreatre ce urmăreşte promovarea talentelor din România şi de peste hotare. Prima ediţie a festivalului a avut loc în urmă cu 41 de ani, în 1968. De atunci şi până în prezent au avut loc 16 ediţii, anul acesta va avea loc cea de-a 17-a.
Poveşti despre Dobrogea. Canaraua Fetei
miercuri, 19 august 2009
„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dbrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă.
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătătroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goala în ţărână.” (Geo Bogza)
Dobrogea! Dobrogea! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătătroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goala în ţărână.” (Geo Bogza)
S-a şters din patrimoniu un monument istoric! O poveste despre ignoranţă
joi, 6 august 2009
Poveşti triste despre locurile din România se aud mai tot mai des iar motivele: diverse şi în spiritul culturii de acum aş adauga chiar „fără număr”. Timpul ne-a schimbat nu numai pe noi ci şi valorile, ci şi priorităţile şi tot el, bătrânul nemuritor timp, a tot scris poveşti despre monumente care acum sunt uitate, neîngrijite, nevalorificate. Locuri care spun poveşti cu care ne-am putea mândri, care sunt de fapt istorie, geografie, religie, literatură, au căzut într-un somn adânc, au tăcut aproape pe vecie căci cu greu mai crezi că priveliştile minunate ca cele ale lui Bogza vor reveni. Dacă Bacovia ar mai trăi întreaga ţară, nu numai Bacăul i-ar fi sursă de inspiraţie pentru nevroze şi depresie, pentru cenuşiu şi ploaie.
Au existat mai multe perioade în istoria României în care monumentele fie au fost distruse fie li s-a schimbat destinaţia iar astăzi trăim perioada ignoranţei care ne distruge tot ceea ce înseamnă cu adevărat România. E perioada tristă a ignoranţei democraţiei sau a capitalismului, în care au căzut pradă multe monumente, locuri culturale sau zone turistice. Putem începe chiar cu Bucureştiul care are cel puţin două poveşti triste: Hotel Cişmigiu sau Biblioteca Naţională.
Bisericile din lemn din Sălaj cărora le lipseşte un studiu aprofundat ca să nu mai vorbim că multe dintre ele sunt neîngrijite şi ameninţate de degradare.
Staţiunea Slănic-Moldova care s-a transformat în cea mai pustie staţiune care te lasă chiar şi fără gânduri şi uite aşa îţi vine un dor de ducă spre alte ţări.
... şi lista cu monumentele sau zonele turistice condamnate la ignoranţa ruinătoare ar putea continua şi cu Palatul Ştirbei din Dărmăneşti, Mausoleul de la Mărăşeşti, Biserica din Cazacli iar mai nou cu o biserică din Podu Văleni ce poartă hramul Sfinţii Voievozi, despre care fără surprindere nu se ştie multe, ce cândva era înscrisă în patrimoniul cultural. Am spus bine cândva pentru că între timp nu mai este pe acea listă.
Povestea am aflat-o de la cineva care a scris la redactia revistei Romania Turistica si am crezut de cuviinta ca trebuie povestit. Să fie oare asta „România Turistică” de azi?
Din ceea ce ne-a scris am aflat că localitatea Podu Văleni este în comuna Poienarii Burchi din judeţul Prahova ce are puţn peste 100 de familii. Numele satului provine de la vechiul pod de lemn peste râul Ialomiţa. În 1900 podul s-a distrus dar între timp s-a construit unul nou.
Biserica se află în lunca râului Ialomiţa, în partea de sud-est pe perimetrul fermei Fundaţiei Elias la o distanţă de 700 metri de sat.
Din tradiţia locală se crede că a fost zidită pe vremea lui Matei Basarab şi Vasile Lupu pe la anii 1653-1655. Este construită din zid-cărămidă subţire şi mortar de var. Pe la 1870-1880 i s-a modificat acoperişul. Zidurile sunt groase, ferestrele mici, interiorul puţin luminat natural.
În 1943 s-a pus mozaic şi s-a refăcut pictura în ulei iar în 1962 la reparaţii capitale s-a făcut subzidire.
O perioadă s-a bucurat să fie un monument istoric aflat pe lista patrimoniului cultural dar între timp bucuria s-a transformat în întrebare: De ce s-a şters?, Cine a şters-o?
Un obiect cultural, istoric şi de spiritualitate s-a dovedit încă o dat puţin interesant şi important. Poate ar trebui să se mai gândească cineva la aceste lucruri şi de ce nu chiar să-i redea statutul de monument istoric ca să nu ne uităm istoria.
Nu mai e mult până la ziua în care creierul nostru va fi tabula rasa, nu vom mai avea identitate naţională, cultură, istorie ... nimic ... şi asta e trist ... e de-a dreptul prea trist.
Cu prilejul trist al acestui articol vreau să vă reamintesc că Tăcerea e ora laşităţii, am mai spus-o când am vorbit despre grădinile zoologice din România şi acum o repet căci simt că-i necesar. Dacă ai o astfel de poveste sau fotografii nu ezita sa le faci cunoscute.
Au existat mai multe perioade în istoria României în care monumentele fie au fost distruse fie li s-a schimbat destinaţia iar astăzi trăim perioada ignoranţei care ne distruge tot ceea ce înseamnă cu adevărat România. E perioada tristă a ignoranţei democraţiei sau a capitalismului, în care au căzut pradă multe monumente, locuri culturale sau zone turistice. Putem începe chiar cu Bucureştiul care are cel puţin două poveşti triste: Hotel Cişmigiu sau Biblioteca Naţională.
Bisericile din lemn din Sălaj cărora le lipseşte un studiu aprofundat ca să nu mai vorbim că multe dintre ele sunt neîngrijite şi ameninţate de degradare.
Staţiunea Slănic-Moldova care s-a transformat în cea mai pustie staţiune care te lasă chiar şi fără gânduri şi uite aşa îţi vine un dor de ducă spre alte ţări.
... şi lista cu monumentele sau zonele turistice condamnate la ignoranţa ruinătoare ar putea continua şi cu Palatul Ştirbei din Dărmăneşti, Mausoleul de la Mărăşeşti, Biserica din Cazacli iar mai nou cu o biserică din Podu Văleni ce poartă hramul Sfinţii Voievozi, despre care fără surprindere nu se ştie multe, ce cândva era înscrisă în patrimoniul cultural. Am spus bine cândva pentru că între timp nu mai este pe acea listă.
Povestea am aflat-o de la cineva care a scris la redactia revistei Romania Turistica si am crezut de cuviinta ca trebuie povestit. Să fie oare asta „România Turistică” de azi?
Din ceea ce ne-a scris am aflat că localitatea Podu Văleni este în comuna Poienarii Burchi din judeţul Prahova ce are puţn peste 100 de familii. Numele satului provine de la vechiul pod de lemn peste râul Ialomiţa. În 1900 podul s-a distrus dar între timp s-a construit unul nou.
Biserica se află în lunca râului Ialomiţa, în partea de sud-est pe perimetrul fermei Fundaţiei Elias la o distanţă de 700 metri de sat.
Din tradiţia locală se crede că a fost zidită pe vremea lui Matei Basarab şi Vasile Lupu pe la anii 1653-1655. Este construită din zid-cărămidă subţire şi mortar de var. Pe la 1870-1880 i s-a modificat acoperişul. Zidurile sunt groase, ferestrele mici, interiorul puţin luminat natural.
În 1943 s-a pus mozaic şi s-a refăcut pictura în ulei iar în 1962 la reparaţii capitale s-a făcut subzidire.
O perioadă s-a bucurat să fie un monument istoric aflat pe lista patrimoniului cultural dar între timp bucuria s-a transformat în întrebare: De ce s-a şters?, Cine a şters-o?
Un obiect cultural, istoric şi de spiritualitate s-a dovedit încă o dat puţin interesant şi important. Poate ar trebui să se mai gândească cineva la aceste lucruri şi de ce nu chiar să-i redea statutul de monument istoric ca să nu ne uităm istoria.
Nu mai e mult până la ziua în care creierul nostru va fi tabula rasa, nu vom mai avea identitate naţională, cultură, istorie ... nimic ... şi asta e trist ... e de-a dreptul prea trist.
Cu prilejul trist al acestui articol vreau să vă reamintesc că Tăcerea e ora laşităţii, am mai spus-o când am vorbit despre grădinile zoologice din România şi acum o repet căci simt că-i necesar. Dacă ai o astfel de poveste sau fotografii nu ezita sa le faci cunoscute.
Nu distruge!
vineri, 29 mai 2009
Nu am mai scris de mult.......dar am o "rafuiala" cu timpul. Cand voi fi mai libera mai calatorim. Vreau doar sa imi exprim parerea legat de iesitul la gratare. E cald, in sfarsit si iesitul in natura este foarte frumos si placut. Nu am nimic impotriva gratarelor, ba chiar imi plac atata timp cat nu distrug natura si in urma noastra nu lasam mizerie. Putem sa ne bucuram de natura, de o masa in natura si fiind civilizati.E ca si cum am merge la cineva in vizita. Ne purtam politicos la altii acasa si nu facem mizerie. Ei bine, iesitul la gratar in padure este exact o vizita.
Cam asa arata natura cand uitam sa fim oameni la gratar:
"Speranta este visul celui treaz"
luni, 23 martie 2009
Sper sa fie o saptamana buna, sa mai scriu pentru licenta, sa imi ajunga banii, sa imi public cartea, sa imi iau casa, sa plec in vacanta la Paris. Sper... ante. In fiecare zi traim cu ele si le luam dupa noi peste tot. Mereu avem sperante noi si sperante vechi, sperante implinite si sperante neimplinite, aruncate intr-un colt de suflet.
Ele sunt de toate felurile, mai complexe, mai simple, pentru acum sau pentru mai tarziu. Oricum ar fi sau de care ar fi, ele ne indruma pasii, ne fac mai puternici, ne arata limitele.
In fiecare zi folosim cuvantul "sper" si ne agatam de el fara ca uneori sa-i mai simtit gravitatea, fara sa ne mai gandim ca de fapt el se refera la sperantele care ne face sufletul sa vibreze si care ne arata soarele din zilele viitoare.
Am invatat sa speram atat la lucruri marete cat si la lucruri simple, am continuat sa speram indiferent daca ele s-au materializat sau nu.
De unde am invatat sa speram? ... din credinta care si-a facut loc in sufletele noastre inca de la nastere. Pentru a vedea mai bine frumusetea sperantei ar trebui sa ne inchipuim un om fara speranta.
Probabil ca ar fi schitat in alb si negru, fara stralucire, cu ochi palizi si al carui drum este incetosat. Unde poate sa vada sau mai bine pana unde poate sa vada un om pustiit, al carui drum se termina inainte de a incepe cu adevarat?
Fiecare om se naste cu un scop pe care trebuie sa si-l duca la bun sfarsit. Acest bun sfarsit nu poate fi atins decat cu un suflet deschis sperantelor. Am intalnit adesea oameni care se plang ca nu sunt buni la nimic. Singurul sentiment, pe care mi-l trezesc aceste persoane este mila, mila ca nu se cunosc si ca s-au indepartat de la drumul lor, de la scopul lor uitand astfel sa mai spere. Nu cred ca exista oameni care nu sunt buni la nimic caci nimeni nu se naste aievea, dar sunt oameni care au uitat sa creada in sperante si astfel au uitat de ce sunt pe acest pamant, nu isi mai gasesc locul, nu isi mai gasesc calea.
Important este ca in goana nostra de fiecare zi sa nu uitam de sentimentele care ne hranesc sufletul. Sa credem din tot sufletul ca a spera e un lucru bun care ne face sa visam, care ne deschide alte drumuri mai senine ... pana la urma ne fac propria noastra viata mai frumoasa.
Sentimentele care ne hranesc sufletul sunt la fel de importante ca hrana sau hainele care ne apara de frig sau de caldura. Un suflet bine hranit e unul fericit care se exprima in chipuri luminoase, ochi calzi si vieti un pic mai senine.
A spera inseamna a avea incredere in viitor si pana la urma in tine, in tine ca om care isi duce viata pe acest pamant
Ele sunt de toate felurile, mai complexe, mai simple, pentru acum sau pentru mai tarziu. Oricum ar fi sau de care ar fi, ele ne indruma pasii, ne fac mai puternici, ne arata limitele.
In fiecare zi folosim cuvantul "sper" si ne agatam de el fara ca uneori sa-i mai simtit gravitatea, fara sa ne mai gandim ca de fapt el se refera la sperantele care ne face sufletul sa vibreze si care ne arata soarele din zilele viitoare.
Am invatat sa speram atat la lucruri marete cat si la lucruri simple, am continuat sa speram indiferent daca ele s-au materializat sau nu.
De unde am invatat sa speram? ... din credinta care si-a facut loc in sufletele noastre inca de la nastere. Pentru a vedea mai bine frumusetea sperantei ar trebui sa ne inchipuim un om fara speranta.
Probabil ca ar fi schitat in alb si negru, fara stralucire, cu ochi palizi si al carui drum este incetosat. Unde poate sa vada sau mai bine pana unde poate sa vada un om pustiit, al carui drum se termina inainte de a incepe cu adevarat?
Fiecare om se naste cu un scop pe care trebuie sa si-l duca la bun sfarsit. Acest bun sfarsit nu poate fi atins decat cu un suflet deschis sperantelor. Am intalnit adesea oameni care se plang ca nu sunt buni la nimic. Singurul sentiment, pe care mi-l trezesc aceste persoane este mila, mila ca nu se cunosc si ca s-au indepartat de la drumul lor, de la scopul lor uitand astfel sa mai spere. Nu cred ca exista oameni care nu sunt buni la nimic caci nimeni nu se naste aievea, dar sunt oameni care au uitat sa creada in sperante si astfel au uitat de ce sunt pe acest pamant, nu isi mai gasesc locul, nu isi mai gasesc calea.
Important este ca in goana nostra de fiecare zi sa nu uitam de sentimentele care ne hranesc sufletul. Sa credem din tot sufletul ca a spera e un lucru bun care ne face sa visam, care ne deschide alte drumuri mai senine ... pana la urma ne fac propria noastra viata mai frumoasa.
Sentimentele care ne hranesc sufletul sunt la fel de importante ca hrana sau hainele care ne apara de frig sau de caldura. Un suflet bine hranit e unul fericit care se exprima in chipuri luminoase, ochi calzi si vieti un pic mai senine.
A spera inseamna a avea incredere in viitor si pana la urma in tine, in tine ca om care isi duce viata pe acest pamant
. . .
miercuri, 4 martie 2009
Poate ca nu intamplator m-am apucat de vorbit, un pic sec, despre iubire chiar la inceput de primavara. Ghioceii, firele timide de iarba proaspata, vantul care adie usor, toate aduc renastere si sperante.
Si pana la urma iubirea nu e renastere? ... renasterea libertatii din noi, renasterea pasiunilor si zambetelor, si sperante? ... speranta ca am gasit fericirea, ca nu o vom pierde si ca drumul vietii va fi primavaratic.
Dar totul depinde de noi ... Pana la urma important este sa nu ne fie frica sa iubim indiferent daca iubirea ne aduce fericire sau lacrimi caci si binele si raul fac parte din viata noastra. "Binele si raul au acelasi chip". Nimeni nu rade mereu cum nimeni nu plange mereu.
Si ... am ajuns sa ne gandim la iubire si natura. Daca libertatea am gasit-o pe crestele salbatice ale muntilor cred ca iubirea se poate gasi la malul marilor, acolo unde se sparg valuri si nisipul i-a forme schimbatoare.
Marile sunt mistrerioasa ca si iubirile caci nici marinarii cei mai iscusiti nu pot spune vreodata ca o cunosc pe deplin. Nici despre iubire nu poti sa spui tot dar poti sa spui mii de povesti asa cum marea iti spune si tie mii de povesti.
Daca stai sa o asculti marea mereu iti vorbeste. Valurile care se sparg la mal scot sunete puternice, uneori ciudate ca si cum mii de cuvinte despre mii de sentimente si lucruri se zbat pentru a avea glas si in final nu reusesc decat sa explodeze toate odata intr-un sunet deseori greu de inteles.
Malul marii mereu l-am vazut ca locul in care se pot intalni si se pot desparti amorezii. Poti aievea sa inchizi ochii si sa-i vezi stand lipiti unul de altul, cu ochii inspre larg cu zambete abisale, tacuti dar in tacere vorbind.
Alteori poti sa-i vezi despartindu-se, le poti vedea doar spatele caci o data ce te intorci cu fata spre un nou drum nu mai poti privi inapoi, trebuie doar sa vezi ce iti poate aduce noul inceput. Marea canta serenade pentru cei indragostiti dar si marsuri funebre pentru cei ce se despart iar valurile ei pot sterge dulci-amare amintiri.
Nisipul schimbator sub valurile line e ca sufletul indragostitilor. Nisipul si sentimentul sunt schimbatoare si uneori cum ne uimim de natura ne uimim si de ce simtim.
Iubirile-s ciudate ca marea dar la fel de frumoase si zgomotoase. Uneori agiate, alteori line, niciodata nu poti spune ca le cunosti. Dar asa cum ne aruncam in valtorile marii tot asa ne putem arunca in valtorile iubirii. Iubiti marea si iubirea. Iubiti despartirile si iubirea.
p.s
Vreau sa inchei povestea asta cu iubirea cu poezia preferata a unei persoane importante pentru mine care descrie cel mai bine sentimentul asta ciudat despre care cu greu am incercat sa vorbesc eu. Pana cand voi mai incerca sa vorbesc despre iubire si nu prea stiu cand va fi tine-ti mai bine minte poezia asta decat articolul meu.
Nu te feri
Nu te feri, eu nu cersesc
Nici dragoste, nici lumina vie
Vreau in tristete voinicie
Si intr-una sa-ti repet TE IUBESC
Vreau sa m-avant spre tine-n zbor
Precum pe mari talazul rece
Sa-mbratisez granitul rece
Si sarutandu-l pot sa mor!
Si pana la urma iubirea nu e renastere? ... renasterea libertatii din noi, renasterea pasiunilor si zambetelor, si sperante? ... speranta ca am gasit fericirea, ca nu o vom pierde si ca drumul vietii va fi primavaratic.
Dar totul depinde de noi ... Pana la urma important este sa nu ne fie frica sa iubim indiferent daca iubirea ne aduce fericire sau lacrimi caci si binele si raul fac parte din viata noastra. "Binele si raul au acelasi chip". Nimeni nu rade mereu cum nimeni nu plange mereu.
Si ... am ajuns sa ne gandim la iubire si natura. Daca libertatea am gasit-o pe crestele salbatice ale muntilor cred ca iubirea se poate gasi la malul marilor, acolo unde se sparg valuri si nisipul i-a forme schimbatoare.
Marile sunt mistrerioasa ca si iubirile caci nici marinarii cei mai iscusiti nu pot spune vreodata ca o cunosc pe deplin. Nici despre iubire nu poti sa spui tot dar poti sa spui mii de povesti asa cum marea iti spune si tie mii de povesti.
Daca stai sa o asculti marea mereu iti vorbeste. Valurile care se sparg la mal scot sunete puternice, uneori ciudate ca si cum mii de cuvinte despre mii de sentimente si lucruri se zbat pentru a avea glas si in final nu reusesc decat sa explodeze toate odata intr-un sunet deseori greu de inteles.
Malul marii mereu l-am vazut ca locul in care se pot intalni si se pot desparti amorezii. Poti aievea sa inchizi ochii si sa-i vezi stand lipiti unul de altul, cu ochii inspre larg cu zambete abisale, tacuti dar in tacere vorbind.
Alteori poti sa-i vezi despartindu-se, le poti vedea doar spatele caci o data ce te intorci cu fata spre un nou drum nu mai poti privi inapoi, trebuie doar sa vezi ce iti poate aduce noul inceput. Marea canta serenade pentru cei indragostiti dar si marsuri funebre pentru cei ce se despart iar valurile ei pot sterge dulci-amare amintiri.
Nisipul schimbator sub valurile line e ca sufletul indragostitilor. Nisipul si sentimentul sunt schimbatoare si uneori cum ne uimim de natura ne uimim si de ce simtim.
Iubirile-s ciudate ca marea dar la fel de frumoase si zgomotoase. Uneori agiate, alteori line, niciodata nu poti spune ca le cunosti. Dar asa cum ne aruncam in valtorile marii tot asa ne putem arunca in valtorile iubirii. Iubiti marea si iubirea. Iubiti despartirile si iubirea.
p.s
Vreau sa inchei povestea asta cu iubirea cu poezia preferata a unei persoane importante pentru mine care descrie cel mai bine sentimentul asta ciudat despre care cu greu am incercat sa vorbesc eu. Pana cand voi mai incerca sa vorbesc despre iubire si nu prea stiu cand va fi tine-ti mai bine minte poezia asta decat articolul meu.
Nu te feri
Nu te feri, eu nu cersesc
Nici dragoste, nici lumina vie
Vreau in tristete voinicie
Si intr-una sa-ti repet TE IUBESC
Vreau sa m-avant spre tine-n zbor
Precum pe mari talazul rece
Sa-mbratisez granitul rece
Si sarutandu-l pot sa mor!
Pana la iubire ... si inapoi
duminică, 15 februarie 2009
Mergem mai departe de la libertate ... pana la iubire. Un lucru destul de abstract pe care ne incapatanam sa-l facem simplu, sa-l explicam, sa-l umanizam si mai rau sa-i dam definitii si zile onomastice gen Valentine's Day.
Iubirea are o definitie proprie, fiecare intelege ce vrea prin iubire si pentru fiecare iubirea e altceva. Daca aduni la un loc 100 de persoane, fiecare iubeste altceva, fiecare pe altcineva intr-un mod aparte si fiecare intelege prin iubire ce vrea. Concluzia e simpla, fiecare iubeste dar fiecare atat de diferit. Si paradoxal toate aceste sentimente atat de diferite se numesc iubire. Eu am inteles din iubire ca e un lucru care adesea te face fericit, care te face sa fii uneori altfel si cateodata sa vezi ca primavara iarba proaspata are o culoare atat de placuta si vie.
Iubirea uneori iti da aripi, alteori ti le frange, cateodata te face sa zambesti cu pofta si alteori sa iti speli obrajii. Dar oricum ar fi e un lucru, un sentiment, la care cu incapatanare nu vrei sa renunti.
Iubirea a fost muza tuturor, din cauza ei s-au nascut poeme, ode, serenade, romane, din cauza ei au inceput razboaie si tot din cauza ei s-a fluturat steagul alb. ( din cauza caci ea e vina, nu datorita).
Daca este vreun lucru pe care n-am sa-l pot face vreodata este sa definesc iubirea, sa inteleg exact ce este ea si sa spun cuiva ce simt cand iubesc sau care e momentul cand iubesc. Oricum ar fi ea nu poate lipsi din viata noastra si nu e nimic rau in a iubi. In mare parte cred ca iubirea are o foarte mare legatura cu libertatea. Caci ea, iubirea adevarata, iti deschide usi, nu ti le inchide, te face sa ierti, sa crezi, sa vrei, sa fii suav, melancolic. Cand iubesti esti mai liber ca niciodata. Conditia e sa recunosti ca iubesti, tie sa iti recunosti, sa lasi iubirea sa iti intre in suflet sa lasi inima sa freamate la atingerea ei.
Cand m-am apucat sa scriu despre iubire imi treceau prin minte multe lucruri dar cand m-am apucat de tastat cuvintele pe ecranul alb, habar nu aveam ce vroiam sa zic, toate frazele mi se pareau rupte, mi se pareau franturi ciudate dintr-o poveste spusa de multi.
Cand ma gandesc la iubire imi vine sa tac si mai degraba sa las loc ideilor, viselor, tuturor lucrurilor, sa se plimbe liber prin mintea mea. Sa gandeasca ea in locul meu, (mintea), eu sa dau din umeri in timp ce zambesc strengareste si ... atat.
De cate ori mai aveam iar cate o zvacnire, ma lasam usor pe spatarul scaunului si priveam in gol in timp ce in capul meu, (in fine mintea), se zbateau mii de idei. Dar tacere, pentru ca iubire e in interiorul nostru, nu e un lucru pe care sa-l definim, nu e un sentiment de dezbatut ca la piata, de condamnat sau inteles. E sentimentul care te invaluie de liniste, o liniste interioara placuta, care nu face nimic, doar exista ... si de data asta e de ajuns.
Of gata, nu stiu ce sa zic, poate doar iubiti, iubiti cu mult curaj ce vreti, orice, si lasati-va purtati in infinitul tacerii ei.
Data viitoare ca si in cazul libertatii va povestesc de un loc in care tacerea iubirii se aude atat de bine. Caci toate marile sentimente pornesc din natura si se intorc in ea.
Iubirea are o definitie proprie, fiecare intelege ce vrea prin iubire si pentru fiecare iubirea e altceva. Daca aduni la un loc 100 de persoane, fiecare iubeste altceva, fiecare pe altcineva intr-un mod aparte si fiecare intelege prin iubire ce vrea. Concluzia e simpla, fiecare iubeste dar fiecare atat de diferit. Si paradoxal toate aceste sentimente atat de diferite se numesc iubire. Eu am inteles din iubire ca e un lucru care adesea te face fericit, care te face sa fii uneori altfel si cateodata sa vezi ca primavara iarba proaspata are o culoare atat de placuta si vie.
Iubirea uneori iti da aripi, alteori ti le frange, cateodata te face sa zambesti cu pofta si alteori sa iti speli obrajii. Dar oricum ar fi e un lucru, un sentiment, la care cu incapatanare nu vrei sa renunti.
Iubirea a fost muza tuturor, din cauza ei s-au nascut poeme, ode, serenade, romane, din cauza ei au inceput razboaie si tot din cauza ei s-a fluturat steagul alb. ( din cauza caci ea e vina, nu datorita).
Daca este vreun lucru pe care n-am sa-l pot face vreodata este sa definesc iubirea, sa inteleg exact ce este ea si sa spun cuiva ce simt cand iubesc sau care e momentul cand iubesc. Oricum ar fi ea nu poate lipsi din viata noastra si nu e nimic rau in a iubi. In mare parte cred ca iubirea are o foarte mare legatura cu libertatea. Caci ea, iubirea adevarata, iti deschide usi, nu ti le inchide, te face sa ierti, sa crezi, sa vrei, sa fii suav, melancolic. Cand iubesti esti mai liber ca niciodata. Conditia e sa recunosti ca iubesti, tie sa iti recunosti, sa lasi iubirea sa iti intre in suflet sa lasi inima sa freamate la atingerea ei.
Cand m-am apucat sa scriu despre iubire imi treceau prin minte multe lucruri dar cand m-am apucat de tastat cuvintele pe ecranul alb, habar nu aveam ce vroiam sa zic, toate frazele mi se pareau rupte, mi se pareau franturi ciudate dintr-o poveste spusa de multi.
Cand ma gandesc la iubire imi vine sa tac si mai degraba sa las loc ideilor, viselor, tuturor lucrurilor, sa se plimbe liber prin mintea mea. Sa gandeasca ea in locul meu, (mintea), eu sa dau din umeri in timp ce zambesc strengareste si ... atat.
De cate ori mai aveam iar cate o zvacnire, ma lasam usor pe spatarul scaunului si priveam in gol in timp ce in capul meu, (in fine mintea), se zbateau mii de idei. Dar tacere, pentru ca iubire e in interiorul nostru, nu e un lucru pe care sa-l definim, nu e un sentiment de dezbatut ca la piata, de condamnat sau inteles. E sentimentul care te invaluie de liniste, o liniste interioara placuta, care nu face nimic, doar exista ... si de data asta e de ajuns.
Of gata, nu stiu ce sa zic, poate doar iubiti, iubiti cu mult curaj ce vreti, orice, si lasati-va purtati in infinitul tacerii ei.
Data viitoare ca si in cazul libertatii va povestesc de un loc in care tacerea iubirii se aude atat de bine. Caci toate marile sentimente pornesc din natura si se intorc in ea.
Pana la iubire ... si inapoi
Mergem mai departe si de la libertate mergem pana la iubire. Un lucru destul de abstrac pe care ne incapatanam sa-l facem simplu, sa-l explicam, sa-l umanizam si mai rau sa-i dam definitii si zile onomastice gen Valkentine'
Excursie spre libertate
vineri, 23 ianuarie 2009
Am povestit de libertate ca o valoare in viata, am vorbit de schimbari, ca si cum totul e in puterea noastra. Ei bine nu chiar totul dar aproape totul. M-am tot gandit la un loc plin de libertate, un loc in care sa te duci si sa te simti altfel.
Mi-ar placea ca atunci cand vreau sa ma simt libera, sa imi invie speranta in suflet, sa iubesc si nu stiu cum, sa gasesc un loc in natura care sa ma invete sa fac toate astea. Caci inainte de noi a fost natura, a fost aer, apa, pamant ... si apoi noi.
Cu siguranta despre libertate ne invata muntii. Se inalta cat vor cu mult curaj inspre cer, se uita fix in sus cu putere, nu le pasa de vorbele altora si doar ploaia si vantul ii pot modela. Cred ca spun multe dar doar daca te uiti la ei si ii asculti ... caci urechi cu toti avem pacat ca nu si toti stim cum e bine sa le folosim. Deseori am fost inselati de cei din jurul nostru sau dezamagiti, deseori ne-am schimbat dupa cum au vrut altii si nu am facut decat sa uitam de menirea noastra si de gustul libertatii. Muntii nu fac asa niciodata si nimeni nu ii este asa usor prieten. Ce ar fi sa incercati sa ii ascultati? Dar si mai bine ... ce ar fi sa invatati ca viata e ... o viata intreaga si timpul fuge doar de la cei grabiti.
Eu mi-as indrepta ochii si urechile inspre Retezat, spectacol de inaltimi, culori si libertate.
Pe unde sunt acestia? pai falnic se ridica intre doua depresiuni Petrosani si Hateg, alte doua locuri pline de traditii din Romania care cu siguranta sunt printre ultimele preferinte in materie de calatorii. Caci deseori am auzit romani care n-ar da doi bani pe o excursie prin tara. E trist dar noi ne laudam cu asta ori de cate ori gasim pe cineva care sa ne asculte.
Sunt niste munti "salbatici", liberi cu un relief impresionant in mare parte modelat in perioada glaciara si periglaciara.
Nu exista peisaje mai frumoase ca acelea in care se inalta muntii pana spre cer, munti care parca iau fiinta din apele care-i inconjoara. Jos lac, sus munte si mai sus cer. Retezat adaposteste cele mai multe lacuri glaciare din Romania, 82, din care cel mai intins este Bucura (8,5 ha) iar cel mai adanc Zanoaga (29m)
Retezat e destinatia in cara admiri mut si tacerea tine loc la restul cuvintelor. Poate timid indraznim sa vorbim cu sufletul sa ne mai intrebam o data cine suntem si cam incotro mergem. Printre atata salbaticie nu ai cum sa nu vrei sa lasi in urma canoanele, sa vrei schimbare, schimbare care sa inceapa exact cu tine.
Spectacolul din Retezat nu se opreste aici ... mai mergem pe poteci si aflam ca Muntele e si gazda celui mai mare parc national din Romania: Parcul National Retezat. A luat fiinta in 1935, are peste 20.100 de ha iar in centrul sau se gaseste Rezervatia Stiintifica Zlatuia care se intinde pe 3.700 de ha.
Aici isi duc "traiul", zilnic dar liber, plante precum macul galben de munte, argintica, sangele voinicului, crinul galben si animale ca ursul brun, capra neagra, cocosul de munte. Toate acestea sunt ocrotite prin lege.
Drum bun spre libertate si spre munte!, oricare ar fi el, Retezat sau altul.
Mi-ar placea ca atunci cand vreau sa ma simt libera, sa imi invie speranta in suflet, sa iubesc si nu stiu cum, sa gasesc un loc in natura care sa ma invete sa fac toate astea. Caci inainte de noi a fost natura, a fost aer, apa, pamant ... si apoi noi.
Cu siguranta despre libertate ne invata muntii. Se inalta cat vor cu mult curaj inspre cer, se uita fix in sus cu putere, nu le pasa de vorbele altora si doar ploaia si vantul ii pot modela. Cred ca spun multe dar doar daca te uiti la ei si ii asculti ... caci urechi cu toti avem pacat ca nu si toti stim cum e bine sa le folosim. Deseori am fost inselati de cei din jurul nostru sau dezamagiti, deseori ne-am schimbat dupa cum au vrut altii si nu am facut decat sa uitam de menirea noastra si de gustul libertatii. Muntii nu fac asa niciodata si nimeni nu ii este asa usor prieten. Ce ar fi sa incercati sa ii ascultati? Dar si mai bine ... ce ar fi sa invatati ca viata e ... o viata intreaga si timpul fuge doar de la cei grabiti.
Eu mi-as indrepta ochii si urechile inspre Retezat, spectacol de inaltimi, culori si libertate.
Pe unde sunt acestia? pai falnic se ridica intre doua depresiuni Petrosani si Hateg, alte doua locuri pline de traditii din Romania care cu siguranta sunt printre ultimele preferinte in materie de calatorii. Caci deseori am auzit romani care n-ar da doi bani pe o excursie prin tara. E trist dar noi ne laudam cu asta ori de cate ori gasim pe cineva care sa ne asculte.
Sunt niste munti "salbatici", liberi cu un relief impresionant in mare parte modelat in perioada glaciara si periglaciara.
Nu exista peisaje mai frumoase ca acelea in care se inalta muntii pana spre cer, munti care parca iau fiinta din apele care-i inconjoara. Jos lac, sus munte si mai sus cer. Retezat adaposteste cele mai multe lacuri glaciare din Romania, 82, din care cel mai intins este Bucura (8,5 ha) iar cel mai adanc Zanoaga (29m)
Retezat e destinatia in cara admiri mut si tacerea tine loc la restul cuvintelor. Poate timid indraznim sa vorbim cu sufletul sa ne mai intrebam o data cine suntem si cam incotro mergem. Printre atata salbaticie nu ai cum sa nu vrei sa lasi in urma canoanele, sa vrei schimbare, schimbare care sa inceapa exact cu tine.
Spectacolul din Retezat nu se opreste aici ... mai mergem pe poteci si aflam ca Muntele e si gazda celui mai mare parc national din Romania: Parcul National Retezat. A luat fiinta in 1935, are peste 20.100 de ha iar in centrul sau se gaseste Rezervatia Stiintifica Zlatuia care se intinde pe 3.700 de ha.
Aici isi duc "traiul", zilnic dar liber, plante precum macul galben de munte, argintica, sangele voinicului, crinul galben si animale ca ursul brun, capra neagra, cocosul de munte. Toate acestea sunt ocrotite prin lege.
Drum bun spre libertate si spre munte!, oricare ar fi el, Retezat sau altul.
Discurs catre libertate
luni, 19 ianuarie 2009
Of, sunt multe lucruri despre suflet despre care tot timpul merita sa vorbim. Poate ca dincolo de tot ce este material si ne inconjoara sunt cateva lucruri deloc pecuniare care iti aduc mai multe bucurii decat restul lucrurilor de pe lumea asta.
In fiecare zi ne trezim cu aceleasi porniri nebune, de a face bani, de a cumpara ceva, ce mancam, unde mancam, cat mancam, ce mai ascundem azi, ce mai spunem azi, cand ne luam masina, cand ne luam casa. (nici eu nu ma exclud din nebunia asta, sunt cred cea ma stresata persoana cu nervi de mult tociti).
Important este ca uneori sa avem puterea sa mai spargem zidurile astea groase de nepasare care ne inconjoara strans, sa nu mai mimam fericirea ca un orgasm ieftin si sa avem curajul macar o zi din 360 (sau cate o avea anul asta) sa fim liberi, sa facem ce vrem, cand vrem, cum vrem.
Inchipuiti-va un exercitiu simplu. Sunteti bogat, aveti cea mai scumpa masina, cea mai scumpa si mare casa, cele mai moderne si scumpe haine. Ce va mai poate face fericit, ce ati mai putea dori ........... mai nimic, o data ce le ai pe toate astea nu mai poti lupta pentru nimic anume, absolut tot isi pierde din sens si toate lucrurile alea, pe cuvant daca iti aduc fericire sau libertate, mai degraba ti le iau. E bine sa-ti doresti, sa ai vise marete, sa lupti pentru ceva dar trebuie sa stii cand sa te opresti si niciodata sa nu uiti de lucrurile care chiar aduc bucurie in viata: libertatea, iubirea, speranta, bunatatea daruita celorlalti. Poti sa ai cea mai mare casa si cea mai tare masina atunci cand macar o zi nu uiti sa evadezi din cotidian si sa fii altfel sau liber
Haideti sa ne gandim la libertate, ce e ea?, pentru fiecare altceva. Pentru o persoana inchisa dupa niste gratii ruginite de fier libertatea inseamna tot ce e dincolo de acele gratii. Alte persoane poate vad libertatea intr-o plimbare, intr-o excursie, intr-o zi in care se trezesc tarziu sau devreme, cand mananca ce vor, cand beau cat vor, cand sunt la munca sau cand ies de la munca. Fiecare isi defineste libertatea asa cum vrea si fiecare este liber intr-un moment anume ales de el. Oricum ar fi aceasta libertate iti da aripi, te face sa vezi viata un pic mai altfel, sa fii un pic mai fericit si pentru putin sa te gandesti la altceva. Nu e nimic mai trist ca-n fiecare zi sa faci ce zic alti, sa adaugi un nou compromis si o noua tacere in viata ta, sa te trezesti mereu la aceasi ora, sa bei aceeasi cafea din aceasi cana, sa spui aceleasi minciuni si sa zambesti mereu la fel. Asta nu e viata, habar nu am ce e, dar cand nu mai accepti provocarile nu inteleg ce farmec mai au toate? Viata e o piesa de teatru in care nu stii ce se intampla in momentul urmator, nu stii ce mai apare, ce personaje mai urca pe scena ...... si e minunat, sa traiesti ca sa descoperi si sa te arunci in noi si noi provocari.
Libertatea nu inseamna sa ai aceleasi zile in care sa faci aproape aceleasi lucruri, libertatea inseamna sa vrei o clipa sa fii un pic altfel sau cu alte cuvinte tu insuti, deci cum? tu insuti.
Unoeri reusim alteori nu, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne dam batuti Important este sa incercam nu sa reusim de fiecare data.
Fiti liberi, incercati sa va definiti libertatea si sa fiti liberi.
Daca inca nu aveti curaj sau va e greu sa va ganditi ca v-ar face liber va las ceva sa cititi ca em gasit pe undeva prin maretia internetului.
“Change.
But start slowly, because direction is more important than speed.
Sit in another chair, on the other side of the table.
Later on, change tables.
When you go out, try to walk on the other side of the street. Then change your route, walk calmly down other streets, observing closely the places you pass by.
Take other buses. Change your wardrobe for a while; give away your old shoes and try to walk barefoot for a few days - even if only at home.
Take off a whole afternoon to stroll about freely, listening to the birds or the noise of the cars.
Open and shut the drawers and doors with your left hand.
Sleep on the other side of the bed. Then try sleeping in other beds.
Watch other TV programs, read other books, live other romances - even of only in your imagination.
Sleep until later. Go to bed earlier.
Learn a new word a day.
Eat a little less, eat a little more, eat differently; choose new seasonings, new colors, things you have never dared to experiment.
Lunch in other places, go to other restaurants, order another kind of drink and buy bread at another bakery.
Lunch earlier, have dinner later, or vice-versa.
Try something new every day: a new side, a new method, a new flavor, a new way, a new pleasure, a new position.
Pick another market, another make of soap, another toothpaste.
Take a bath at different times of the day.
Use pens with different colors.
Go and visit other places.
Love more and more and in different ways. Even when you think that the other will be frightened, suggest what you have always dreamed about doing when you make love.
Change your bag, your wallet, your suitcases, buy new glasses, write other poems.
Open an account in another bank, go to other cinemas, other hairdressers, other theaters, visit new museums.
Change. And think seriously of finding another job, another activity, work that is more like what you expect from life, more dignified, more human.
If you cannot find reasons to be free, invent them: be creative.
And grab the chance to take a long, enjoyable trip - preferably without any destination.
Try new things. Change again. Make another change. Experiment something else.
You will certainly know better things and worse things than those you already know, but that does not matter. What matters most is change, movement, dynamism, energy.
Only what is dead does not change - and you are alive.”
In fiecare zi ne trezim cu aceleasi porniri nebune, de a face bani, de a cumpara ceva, ce mancam, unde mancam, cat mancam, ce mai ascundem azi, ce mai spunem azi, cand ne luam masina, cand ne luam casa. (nici eu nu ma exclud din nebunia asta, sunt cred cea ma stresata persoana cu nervi de mult tociti).
Important este ca uneori sa avem puterea sa mai spargem zidurile astea groase de nepasare care ne inconjoara strans, sa nu mai mimam fericirea ca un orgasm ieftin si sa avem curajul macar o zi din 360 (sau cate o avea anul asta) sa fim liberi, sa facem ce vrem, cand vrem, cum vrem.
Inchipuiti-va un exercitiu simplu. Sunteti bogat, aveti cea mai scumpa masina, cea mai scumpa si mare casa, cele mai moderne si scumpe haine. Ce va mai poate face fericit, ce ati mai putea dori ........... mai nimic, o data ce le ai pe toate astea nu mai poti lupta pentru nimic anume, absolut tot isi pierde din sens si toate lucrurile alea, pe cuvant daca iti aduc fericire sau libertate, mai degraba ti le iau. E bine sa-ti doresti, sa ai vise marete, sa lupti pentru ceva dar trebuie sa stii cand sa te opresti si niciodata sa nu uiti de lucrurile care chiar aduc bucurie in viata: libertatea, iubirea, speranta, bunatatea daruita celorlalti. Poti sa ai cea mai mare casa si cea mai tare masina atunci cand macar o zi nu uiti sa evadezi din cotidian si sa fii altfel sau liber
Haideti sa ne gandim la libertate, ce e ea?, pentru fiecare altceva. Pentru o persoana inchisa dupa niste gratii ruginite de fier libertatea inseamna tot ce e dincolo de acele gratii. Alte persoane poate vad libertatea intr-o plimbare, intr-o excursie, intr-o zi in care se trezesc tarziu sau devreme, cand mananca ce vor, cand beau cat vor, cand sunt la munca sau cand ies de la munca. Fiecare isi defineste libertatea asa cum vrea si fiecare este liber intr-un moment anume ales de el. Oricum ar fi aceasta libertate iti da aripi, te face sa vezi viata un pic mai altfel, sa fii un pic mai fericit si pentru putin sa te gandesti la altceva. Nu e nimic mai trist ca-n fiecare zi sa faci ce zic alti, sa adaugi un nou compromis si o noua tacere in viata ta, sa te trezesti mereu la aceasi ora, sa bei aceeasi cafea din aceasi cana, sa spui aceleasi minciuni si sa zambesti mereu la fel. Asta nu e viata, habar nu am ce e, dar cand nu mai accepti provocarile nu inteleg ce farmec mai au toate? Viata e o piesa de teatru in care nu stii ce se intampla in momentul urmator, nu stii ce mai apare, ce personaje mai urca pe scena ...... si e minunat, sa traiesti ca sa descoperi si sa te arunci in noi si noi provocari.
Libertatea nu inseamna sa ai aceleasi zile in care sa faci aproape aceleasi lucruri, libertatea inseamna sa vrei o clipa sa fii un pic altfel sau cu alte cuvinte tu insuti, deci cum? tu insuti.
Unoeri reusim alteori nu, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne dam batuti Important este sa incercam nu sa reusim de fiecare data.
Fiti liberi, incercati sa va definiti libertatea si sa fiti liberi.
Daca inca nu aveti curaj sau va e greu sa va ganditi ca v-ar face liber va las ceva sa cititi ca em gasit pe undeva prin maretia internetului.
“Change.
But start slowly, because direction is more important than speed.
Sit in another chair, on the other side of the table.
Later on, change tables.
When you go out, try to walk on the other side of the street. Then change your route, walk calmly down other streets, observing closely the places you pass by.
Take other buses. Change your wardrobe for a while; give away your old shoes and try to walk barefoot for a few days - even if only at home.
Take off a whole afternoon to stroll about freely, listening to the birds or the noise of the cars.
Open and shut the drawers and doors with your left hand.
Sleep on the other side of the bed. Then try sleeping in other beds.
Watch other TV programs, read other books, live other romances - even of only in your imagination.
Sleep until later. Go to bed earlier.
Learn a new word a day.
Eat a little less, eat a little more, eat differently; choose new seasonings, new colors, things you have never dared to experiment.
Lunch in other places, go to other restaurants, order another kind of drink and buy bread at another bakery.
Lunch earlier, have dinner later, or vice-versa.
Try something new every day: a new side, a new method, a new flavor, a new way, a new pleasure, a new position.
Pick another market, another make of soap, another toothpaste.
Take a bath at different times of the day.
Use pens with different colors.
Go and visit other places.
Love more and more and in different ways. Even when you think that the other will be frightened, suggest what you have always dreamed about doing when you make love.
Change your bag, your wallet, your suitcases, buy new glasses, write other poems.
Open an account in another bank, go to other cinemas, other hairdressers, other theaters, visit new museums.
Change. And think seriously of finding another job, another activity, work that is more like what you expect from life, more dignified, more human.
If you cannot find reasons to be free, invent them: be creative.
And grab the chance to take a long, enjoyable trip - preferably without any destination.
Try new things. Change again. Make another change. Experiment something else.
You will certainly know better things and worse things than those you already know, but that does not matter. What matters most is change, movement, dynamism, energy.
Only what is dead does not change - and you are alive.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
