Un produs Blogger.

Îl vreau pe acesta!

joi, 18 octombrie 2012



De ce? Pentru că este mic și ușor.
Mi-am dorit tot timpul un laptop mic pe care să îl pot lua cu mine peste tot. Mai târziu am aflat că se numește laptop netbook.
Să o luăm cu începutul.
Aveam un calculator vechi, care a fost al fratelui unei prietene, care mergea cu pumni uneori și scotea un sunet când se încălzea parcă era aspirator.
Cum îmi place să scriu,  tot timpul mi-am dorit un laptop pe care să îl iau cu mine peste tot și pac, când am câte o idee, să îl deschid și să scriu.
Deci primul lucru la care m-am gândit cu gândul la un viitor laptop a fost: la ce îmi trebuie? Păi să scriu și să stau pe net, să ma uit la seriale, chestii din astea, ușoare. Apoi, eu sunt mai tot timpul pe drum. Fac naveta la serviciu, atunci făceam naveta și la facultate, des mă duc la prietenii mei împrăstiați prin toate colțurile țările și apoi mai am câte un eveniment pe undeva la care trebuie să mă duc. Car în fiecare zi mult prea multe după mine așa că trebuie să fie mic și ușor.
Pasul doi: prețul. Sunt zgârcită, sau bine, mă îndrept ușor spre catalogarea asta. Deci dacă se poate mic și ieftin și bun.
Click pe la magazinele online cu produse IT și mi-am făcut o idee.
Așa am găsit laptopul Asus Eee Pc ba chiar Seashell series. Bun, mic, ieftin, cu care m-am împrietenit foarte repede.
Evident, e ușor să vă prindeți că mai mult de cum arată și ce vreau să fac cu el, nu știu despre laptop-uri.
M-a instruit un prieten când îl cumpăr să întreb de procesor, ce memorie are, dacă are cameră web, bateria cât ține și să nu uit de garanție.
Zis și făcut. Văzut, cumpărat, chiar ultimul, parcă mă aștepta pe mine, un vânzător drăguț care mi-a răspuns dinainte la toate întrebările alea despre laptop și gata era al meu.
Am în el toată viața mea și o relație cu el mai apropiată chiar și față de cea cu iubitul meu. Îmi suportă toate ideile și toate seriale tâmpite.
Și-așa mi-am dat seama că nu e nevoie să știi chiar toate cerințele tehnice despre un laptop dacă știi în primul rând ce vrei de la el. Știți cum e, nu tu alegi drumul ci drumul pe tine, așa e și cu laptopul, te alege el pe tine.
Și-aș vrea ca următorul care mă alege să fie mai colorat, nu negru.

Articol scris pentru SuperBlog, etapa 6.

Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite