Un produs Blogger.

Naturală ... mai frumoasă

joi, 7 martie 2013


De câte ori mă pregătesc să ies undeva îmi vine în minte una dintre poveștile bunicii. Am fost crescută de ea și deseori cele mai importante lecții de viață mi le-a ”livrat” în povești frumoase pe care să le țin minte.


Ea este o persoană simplă și nu-mi aduc aminte să o fi văzut vreodată că se machiază dar cu toate acestea are un ten foarte frumos și, în ciuda vârstei, puține riduri. Când era mai tânără a fost la o petrecere și în jurul ei o mulțime de doamne foarte aranjate și dichisite. Ea, ca de obicei, simplă și naturală. Un bărbat prezent acolo a întrebat-o pe cumnata ei, cine este ea pentru că i se pare o femeie foarte frumoasă. Evident, a urmat întrebarea ”de ce?”,  iar răspunsul a fost pe cât de simplu, pe atât de surprinzător. ”Pentru că e naturală”, a spus acel bărbat iar bunica mea s-a simțit mai bine ca niciodată.

Și-am ales această lecție pentru totdeauna și frumusețea naturală care mă face să mă simt mai tânără, mai frumoasă, mai încrezătoare în mine.

Nu știu dacă cei de la Farmec au avut o bunică de la care au învățat o lecție ca a mea, dar au creat o gamă Farmec Natural.

Și dacă ne uităm în trecut, la femeile frumoase și atât de feminine de odinioară, credem și mai mult în îngrijirea si frumusețea naturală. Cele mai bune remedii de îngrijire le găsești în natură și acum și în noile produse farmec care au argan, gălbenele și aloe vera.  

Iar despre gălbenele pot să spun că sunt bune la orice. Tot timpul port cu mine tubul cu cremă. A devenit un fel de accesoriu care se potrivește la orice.

Îndrăgostește-te de viață spun produsele Farmec din noua gamă și nici nu ai cum pentru că te reîntorci la natură, la frumusețea naturală, la tine. Și atunci când te simți frumoasă, întinerești și te îndrăgostești zilnic de viață.

Și dacă vrei să îți împărtășești pofta de viață și frumusețea cu ei poți intra pe contul lor de facebook sau twitter. Acolo poți afla noutăți despre produsele lor.

Pentru că vorbim de ceva nou, frumos, proaspăt, așa ca primăvara care vine ușor, ușor, Giulia este Ambasador gama Farmec Natural.

Dacă până acum nu erai chiar mare fană frumuseții naturale, cu siguranță poveștile astea te vor pune un pic pe gânduri și dintr-o dată primăvara asta nu doar natura reînvie ci și tu. 


Articol scris pentru Spring SuperBlog.

Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite