Un produs Blogger.

Spre “raiul Moldovei”…

duminică, 6 aprilie 2008

Intreaga natura s-a scuturat si de ultima patura de zapada… a venit primavara. Natura a renascut, a prins viata si culoare. Florile firave inca, timid infloresc si imbraca gradinile, campurile, pietele, balcoanele in haine de sarbatoare.
Toata lumea si intreaga natura se pregatesc sa primeasca cea mai frumoasa si mai mare sarbatoare a crestinitatii: Sarbatoarea Domnului Iisus Hristos.
Luand-o la inceput de primavara pe drumul credintei va indemn gandurile ca mai apoi sa va indreptati pasii spre “templul de glorie al moldovenilor”, spre “cea mai frumoasa parte a Moldovei, cu Campulung, vechea republica romana, cu Suceava, capitala domnilor eroi, cu cele mai renumite si bogate manastiri, cu Putna, purtatoarea oaselor lui Stefan cel Mare”
Suceava este locul cel mai frumos al Moldovei, prin care au trecut cei mai straluciti oameni ai timpului unde s-a scris o istorie glorioasa, unde au poposit poeti si scriitori ale caror opera au ramas vesnice in timp.
Istoria acestui tinut incepe glorios, asa cum am invatat si la istorie dar cunoaste in schimb si nemiloasa decadere.
Devine capitala Moldovei in timpul lui Petru Musat si atinge apogeul stralucirii sale economice si culturale in timpul lui Stefan cel Mare. Suceava se dezvolta pe z ice trece, se pun bazele istoriografiei romanesti, elaborandu-se Letopisetul anonim al Moldovei.
Incepand cu secolele XVII-XVIII, Suceava si partea de nord a tarii, decade considerabil in urma invaziilor si jafurilor savarsite de cazaci, suedezi, austrieci, rusi si turci. Nu mai putem vorbi de infloritoarea Suceava di momentul in care va cadea su stapanirea Imperiului Habsburgic. Va ramane sub stapanire austriaca timp de 144 de ani, pana in 1918, cand se va bucura din nou de libertate, cand va redeveni pamant romanesc..
Ne indreptam spre tinuturile moldovenesti pentru a vizita vestitele manastiri care au rezistat in fata vitregiilor istoriei, pentru a ne rede prin frescele lor, legendele secolelor XV-XVIII. Pentru contributia lor la arta universala au primit titlul de monumente UNESCO.
Inainte de Sfintele Sarbatori de Paste merita sa luam drumul manastirilor din nordul Moldovei pentru a descoperi o oaza de liniste si pentru a rememora istoria neamului nostrum.
Se inlantuie ca o salba de monumente cu o deosebita valoare artistica recunoscuta care te asteapta sa le treci pragul.
Manastirea Putna este una dintre ele, construita in anii 1466-1469, pe locul unde a cazut sageata lui Stefan cel Mare. Biserica Manastirii a fost daramata in vremea lui Vasile Lupu si reconstruita apoi sub voievozii Gheorghe Stefan si Eustratie Dabija. Din vechea manastire nu se mai pastreaza decat turnul tezaurului zidit de Stefan cel Mare in 1481. A fost un important centru cultural, artistic, aici functionand un atelier de caligrafi si miniaturisti si unul de broderie.
Biserica a fost una din marile necropole domnesti ale Moldovei, in ea fiind inmormantat Stefan cel Mare. In muzeul manastirii se pastreaza o colectie valoroasa de broderii executate in vremea domnitorului, manuscrise, icoane si opera de argintarie.
Manastirea Voronet, cunoscuta ca si “Capela Sixtina a Estului”, este in special renumita datorita albastrului ei unic in lume, cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Constructia ei a inceput in 26 mai si a tinut pana in 14 septembrie 1488. Pe fondul albastru sunt pictati filozofii greco-latini. In stanga usii de la intrare este zugravit chipul lui Daniel Sihastrul. Istoria spune ca aceasta manastire s-a ridicat cu voia Bunului Dumnezeu si rugaciunile lui Daniel Sihastrul. Acesta a dus o viata duhovniceasca la aceasta manastire.
De cum trecem pragul Bisericii suntem priviti de catre Mantuitorul Nostru Iisus hristos care ne indeamna la reculegere, cainta si iertarea celor din jur. Toti turistii care ajung aici din toate colturile tarii pleaca cu inima plina de pace si cu gandul mai aproape de Dumnezeu.
Manastirea Moldovita se ridica in codrii ce acopereau odinioara obcinele din jur unde vietuiau multi pustnici care cu timpul si-au intemeiat o modesta bisericuta din lemn. O veche marturie spune ca aceasta bisericuta a fost inghitita de alunecarile de teren. Ruinele acesteia inca se mai vad si astazi, nu departe de noua manastire ctitorita de Petru Rares la 1532. Biserica ni se infatiseaza ca o fortareata cu ziduri puternice si inalte de 5 metri. Intrati in ea, suntem uimiti de peretii acoperiti in intregime cu fresce ca “filele unui album deschis la toate paginile”.
Pentru specialistii in picture murale, Moldovita este un important monument de arta romaneasca veche. Intreaga picture este monumentala datorita fortri expressive, culorilor calde si frumusetii icoanelor. Culoarea dominanta este galbenul auriu cu usoare reflexe solare de o eleganta nemaivazuta.
In Biserica Moldovita gasim si o impresionanta colectie de obiecte de cult si arta veche: vase, candele, broderii, manuscrise, icoane vechi de sute de ani. Cea mai onoranta achizitie a Moldovitei este “Marul de aur” – distinctie atribuita de Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism ca legitima recunoastere a valorii fara egal a monumentelor de arta medievala din aceasta parte a tarii.
Ultima manastire cu fresce ridicata in Bucovina este Sucevita. Lacasul a fost infiintat de Episcopul Mitropolit Gheorghe Movila in anul 1584 pe locul unei vechi biserici din lemn ridicata in secolul XV.
Aceste tinuturi aduna “toata bogatia stralucitoare de arta, de monumentele cele mai frumoase ale vechilor domni si boieri”. Istorigraful Dimitrie Onciul spunea despre tinutul bucovinean: “Nicaieri pe tot cuprinsul romanesc, nu se afla, pe un spatiu atat de mic, atata bogatie de istorie romaneasca, atatea amintiri scumpe ale trecutului nostru. Fara exagerare putem zice, ca in ceea ce priveste arta veche romaneasca, Bucovina ocupa un loc din cele dintai in toata lumea ortodoxa. Daca Ardealul cu resturile sale arheologice din epoca romana, este tara clasica a trecutului roman in Dacia, Bucovina este tara clasica a trecutului romanesc”.
Un drum spre plaiul bucovinean inainte de Paste ne ofera si un spectacol culinar traditional cu oua frumos incondeiate si cozonaci bine crescuti.
In aceste tinuturi lucrurile lumesti parka nu au loc, viteza, agitatia, pacatul nu au ce cauta.
Si totusi credinta, in aceste locuri, dincolo de lumea interesata parca doar de lucrurile materiale. In acele locuri se mai crede, se mai roaga si se mai poarta in piept frica fata de Dumnezeu. In Sfintul Post al Pastelui, ca vrednici gospodari, sa facem curatenie incepand din suflet. Cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.
Am putea scrie pagini intregi despre aceste locuri, mai ales in preajma Pastelui, dar cuvintele sunt reci si putine pentru a descrie frumusetea acestor locuri istorice si locasuri sfinte. Ce poate cuprinde prievirea nu poate descrie penelul, oricat de maestru al cuvintelor ar fi stapanul lui. Merita sa ne scaldam ochii in lumina, sa o luam la drum spre vechile tinuturi ale Moldaviei.
Adaug spre final “ Cinste tie! ” daca iei drumul istoriei si calci in acele locasuri sfinte pline de povesti si istorisiri demne de descoperit.


Niciun comentariu:

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite