Un produs Blogger.

Lupta cu ANRP-ul pentru despăgubiri. O luptă care poate fi câștigată

vineri, 27 decembrie 2013

Istoria am putea spune că are trei părți. Una frumoasă, una urâtă și una despre care nimeni, sau prea puțini, vor să vorbească. Istoria adevarată, în schimb, o aflăm de la oameni. Oameni care au trăit-o, oameni cărora li s-a schimbat viața, oameni care i-au simțit dreptățile sau nedreptățile. Din istoria românilor putem să ne amintim, referitor la părțile mai puțin frumoase și la oameni cărora li s-a schimbat viață, când țara noastră a pierdut teritorii naționale. 

Anul acesta fii tu Mos-Crăciun

luni, 16 decembrie 2013


Am mai scris aici pe blog despre faptul ca nu ne nastem egali. Ca nu toti primim dreptul la a avea aceleasi sperante si vise. Copii care viseaza putin pentru ca putin au primit toata viata. La ei ne-am gandit si noi. Impreuna cu colegii mei de la Radio si cu o asociatie din Onesti, Onestin, ne-am gandit sa demaram campania ”Anul acesta fii tu Mos-Craciun” prin care sa strangem diverse produse pentru copii de la casutele din cadrul Centrului de Servicii Sociale Alexandra. Desi copii astia traiesc printre noi zi de zi, macar de sarbatori sa ne facem timp si sa le intindem o mana de ajutor. Sunt tot copii, fiinte cu suflet, ca noi toti, iar sa le aducem un zambet si un cadou de Craciun este cel mai frumos lucru. Un lucru mic poate pentru noi, dar sigur mare si important pentru ei. Donatiile se strang pana pe 20 decembrie. Asadar daca esti din Onesti sau din apropiere si crezi ca poti dona ceva noi te asteptam cu drag si bratele deschise. Donatiile se fac la sediul nostru de la Hotel Trotus, etaj 8, la Biblioteca Municipala ”Radu Rosetti” sau la sediul Onestin, bulevardul Republicii, nr. 43.

De sărbători...

duminică, 15 decembrie 2013

Nu mai e cum a fost odată, dar tot mai miroare a brad și a portocale. Nu mai e atâta inocență dar a mai rămas atâta speranță. Nu mai e Moș-Crăciun dar mai sunt amintirile și desenele pe care le puneam în geam. E miros de sărbătoare și Crăciun. Deși s-au schimbat multe de când eram mică și totul pare că aparține unui timp atât de îndepărtat, tot Crăciun e. Un moment în care amintirile cele mai dragi din trecut renasc și mă fac să mă simt mai bucuroasă, mai încrezătoare, copil, inocent, fără griji, fără doruri, fără probleme. E o clipă și atât.

Nu ne naștem egali

vineri, 6 decembrie 2013

E clar, tot mai clar în fiecare zi, pentru fiecare. Nu ne naștem egali. Nu primi toți aceleași lucruri la naștere. Unii au mai puțin noroc. Fără nici un motiv anume. Pur și simplu. Unii primesc puțin și învață să se mulțumească cu orice și cât de puțină atenție. Nu e corect? Dar până la urmă, ce e corect?

Viața nu mai e doar un joc de copii

marți, 3 decembrie 2013

Am crescut. Și simt asta în fiecare zi. Și în suflet și pe chip. În fiecare dimineață îmi văd cearcănele și ochii obosiții care nu mai strălucesc oricum dacă nu am dormit bine. Printre firele de păr negru de câte ori mă pieptăn văd firele albe cum își fac loc. Ridul de pe frunte devine tot mai adânc și îl văd mereu, mereu. 

La răsărit de Eden

luni, 2 decembrie 2013

Una dintre capodoperele secolului XX, un roman bun, cu intrigă bine cusută, de altfel, după cum a spus și autorul, singura carte pe care a scris-o vreodată. Este vorba de romanul ”La răsărit de Eden” de John Steinbeck, câștigător al premiului Nobel pentru literatură în anul 1962. Cartea reconstruiește povestea biblică a lui Cain și Abel. În cele peste 600 de pagini povestește viața familiei Trask. 

Ceva ... de 1 Decembrie

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

De câte ori m-a prins 1 Decembrie lucrând la vreun ziar m-au pus să scriu un articol cu ”ceva acolo de 1 Decembrie”. Cu toate că am insistat că nu sunt cel mai naționalist om, că nu prea știu ce să spun și că la capitoul istorie nu prea mă descurc, nu am scăpat. Și azi la fel: ”Scrii ceva de 1 Decembrie?” Păi, ce să fac? Mai scriu ceva de 1 Decembrie. 

O străbunică

duminică, 24 noiembrie 2013

Era o uşă mică şi veche din lemn. Un lemn atât de uscat că-şi pierduse şi culoarea. Nici măcar încuietoare nu avea şi îi auzeai scârţâitul de câte ori se deschidea. Se bălăngănea şi mereu te izbea în spate. Te enervai şi dacă nu aveai o frică prea mare de Dumnezeu ca ea, nu scăpai fără sa înjuri. Era uşa magaziei de rumeguş. O încăpere destul de lungă cu un acoperiş jos şi mereu plină până aproape de tavan. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată goală. Nu ştiu nici măcar cine îi aducea rumeguşul acolo. Ştiu doar că era mereu plină. Abia târziu mă gândeam oare cum se umplea magazia de avea mereu un aer apocaliptic. Ai crede că făcea ceva vrăji dar nici vorbă pentru o bătrânică cu prea multă credinţă în Dumnezeu. Nu îşi începea ziua şi nu şi-o încheia fără o rugăciune şi fără să citească din Biblie. Iar vrăjile şi Dumnezeu nu locuiesc sub acelaşi cer.

Departe de Romania

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Aseara am fost la o gala a invatamantului organizata aici la Onesti si am plecat cu un gand ciudat. Am vazut tineri exceptionali care vorbesc atat de frumos, care stiu ce isi doresc si ce vor sa faca, care au ganduri frumoase si vise marete desi traiesc intr-o tara ca asta, intr-un oras ca asta.

Am revazut-o pe Nadia Comaneci

joi, 21 noiembrie 2013

Astazi a fost o zi frumoasa in care am avut ocazia sa vad si sa revad nume mari ale sportului romanesc. Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Doina Melinte, Gabriela Szabo, Simona Amanar, Andreea Raducan. A avut loc o Gala a sportului onestean si astfel am avut ocazia sa stau de vorba cu ei. Ii vedeam cand eram mica la stirile sportive sau diverse competitii sportive. Ii vedeam cum aduceau medalii pentru Romania si faceau ascultat imnul Romaniei in lume. Vorbesc frumos, zambesc frumos. Sunt oameni cu suflet frumos. Un exemplu de determinare, de ambitie si munca. Oameni care si-au stabilit un scop si au demonstrat ca limitele pot fi depasite. Nu am practicat nici un sport, in afara orelor de sport de la scoala, asa cum se tineau ele, dar asta nu ma impiedica sa admir niste oameni, exemplu de bine. Ma bucur si a fost o zi frumoasa in care am avut ocazia sa ii vad de data asta aproape, ca am avut ocazia sa o vad pe Nadia, inca o data, de aproape. :)

Un cuplu ciudat

marți, 19 noiembrie 2013


Aseară am fost la teatru, la o super comedie de la care chiar pleci răzând, ”Un cuplu ciudat”. Și acum vă întreb pe voi. Când spun cuplu, la ce vă gândiți? Dar când spun cuplu ciudat? Ei, bine, nu știu la ce vă gândiți dar în nici un caz răspunsul nu e o ea și un el. Sunt doi de ”el”. 

Ceva altfel intr-o zi normala

marți, 12 noiembrie 2013

Printre lucrurile pe care le fac zi de zi, aceeasi alergatura, aceleasi probleme doar alte stiri am luat o pauza si am facut si altceva. Am raspuns pozitiv invitatiei Asociatiei de Dezvoltare Activa la proiectul Acting European. 

S-a lansat noul smartphone Allview X1 Soul

luni, 11 noiembrie 2013

Cei de la Allview au lansat zilele trecute un nou smartphone. Mizand pe faptul că suntem într-o lume mereu în schimbare cei de la Allview vor să dea viață lucrurilor pe care până ieri doar ni le imaginam. Așa s-a lansat noul X1 Soul, device-ul care te conectează cu lumea. Cei de la Allview au pus la un loc cele mai performante componente, cele mai uimitoare funcții și cele mai noi tehnologii.

Zile cu nori și soare cu dinți

marți, 5 noiembrie 2013

Sunt zile bune și mai puțin bune. Zile în care planetele, câte ori fi ele, se aliniază sau nu. Sunt momente, pline de lucruri frumoase, de lucruri gri, amestecate.
Nu am avut cele mai frumoase zile, tocmai de asta nici nu am mai apucat să scriu pe blog. Nu au fost nici cele mai urate dar nicidecum liniște. Și poate cel mai mult mi-a lipsit liniștea sufletească. Deși pe ici pe colo am avut zile frumoase, au câștigat cele mai puțin, în care nu am mai apucat să scriu și să stau în șoaptă de vorbă cu gândurile mele.

Un gând spre Paris

miercuri, 16 octombrie 2013

Să vă spun o poveste. După ce am terminat facultatea, prietena mea Ioana, fostă colegă, a plecat în Franță. Nu doar în vacanță, ci de tot. Fiecare revedere cu ea era un deliciu. De altfel și astăzi pentru că din păcate ne vedem rar. Dar, chiar atunci, la început, fiecare întâlnire era o lecție despre cultura și obiceiurile francezilor. Una din poveștile care mi-au plăcut a fost cea legată de brânză și felul în care este tăiată. Nicidecum în două, pe jumătate pentru că așa îi tai miezul, adică inima, exact ce este cel mai bun. Mai întâi decupezi mijlocul și apoi o tai felii. Așa salvezi partea cea mai bună și te bucuri de ea.

Sunt ... și sunt dependent

marți, 15 octombrie 2013

Așa începe fraza unui om care a transformat tentațiile în dependențe. Odată cu lansare filmului ”Thanks for Sharing” (Tentații (i)rezitibile) începi să te gândești că sigur știi și tu măcar un dependent. Ba se întâmplă să și fi trăit lângă unul. Fiecare zi din viața sa înseamnă o alegere: să lupte ca să se oprească sau să continue. De cele mai multe ori din păcate alege să continue, că nu degeaba se numește dependență.

O toamnă printre raze de soare

luni, 14 octombrie 2013


E o toamnă frumoasă ... încă. E melancolică dar atât de frumoasă. Și colorată, și caldă căci razele soarelui încă ne mai ating. Ne ating și sufletul și amintirile.
Îmi aduc aminte de toamna trecută și am găsit ce scriam aici pe blog, cam pe vremea asta ... dintr-o toamnă mai întunecată. Întunecată afară ... întunecată în suflet:

La o discuție despre păr

vineri, 11 octombrie 2013

De-a lungul timpului fiecare dintre noi, și mă refer aici la noi fetele J, am făcut modificări părului nostru. L-am vopsit în diverse culori, l-am tuns și i-am dat mereu câte o altă formă, l-am prins în diferite feluri. Cumva am încercat să îl asortăm cu Farmec personalității noastre. Doar că și încercările astea uneori au supărat părul.

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură

joi, 10 octombrie 2013

Astăzi la Stockholm a fost anunțat căștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură. Considerată un Cehov canadian, scriitoarea Alice Munro, este câștigătoarea din acest an. 

O viață sănătoasă ... de nevoie

miercuri, 9 octombrie 2013

Apreciem după ce nu mai avem. Și culmea tot timpul învățăm asta pe pielea noastră. Ni s-a întâmplat cu oameni dragi pe care mai întâi i-am pierdut și apoi apreciat, cu lucruri pe care le-am văzut importante când nu le-am mai avut și inclusiv cu sănătatea noastră.

Două săptămâni minunate

marți, 8 octombrie 2013

Am avut parte de două săptămâni memorabile dar deloc minunate. Doar am glumit, că au trecut și cum altfel să vorbești despre lucrurile care s-au dus și de pe urma cărora ești tot în picioare. Nu degeaba este celebru citatul ”ce nu te omoară te face mai puternic.”

Despre mașini și poveștile lor

luni, 7 octombrie 2013

Când vine vorba de mașini îmi plac trei lucruri: reclamele, cursele de mașini și piloții. J
Îmi plac reclamele pentru că spun povești, cursele de mașini pentru adrenalină și piloții (unii) pentru că par curajoși și interesanți.

Și ca orice pasionat de scris în fiecare lucru văd un suflet și un început de poveste. Inclusiv când vorbim de mașini. Așa este și cu noua Toyota. Este o poveste care începe cu ”Frumoasă cu un scop precis.”

Zi frumoasa de toamna

sâmbătă, 28 septembrie 2013


Imi place toamna cand e linistita si blanda. Cand razele soarelui se alinta in culorile ruginii ale frunzelor. E un anotimp ca o simfonie de culori si arome. De gutui, de struguri, de mere, de zarzavaturi.
Astazi este exact o zi de toamna de iubit. Cerul inca senin,soarele darnic, vantul doar cat sa auzi frunzele usor fosnind. Ici colo flori care au uitat sa ofileasca, copaci parca pictati, fluturi intr-un ultim dans. E toamna. E doar o zi frumoasa de toamna.

Cinci povești, o singură piesă de teatru

joi, 26 septembrie 2013

Două ore și jumătate. Te ridici și pleci. Răscolit, întrebător, câutând prin vechi povești. Ți-ai adus aminte de tine, de el, de poveștile altora pe care le știi atât de bine încât parcă fac parte din tine.

”Niște fete” – interviu actori

marți, 24 septembrie 2013

Aseară am fost la teatru, pentru că au început din nou să se țină astfel de spectacole în micul oraș cu două bulevarde. Uite un motiv să iubești toamna: vezi din nou teatru, cu actori mari, pe scena mică din orașul tău.

George Bacovia – într-o lectură sociologică

luni, 23 septembrie 2013

”Aici  sunt eu,
Un solitar
Ce-a râs amar
Și-a plâns mereu.

Cu-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect.”

... și-a râs amar, solitarul, în condiția sa de trist, plin de nevroze, de țap ispășitor, cu obsesii și chinuit parcă de lumea goală de vise, un timid, un simplu funcționar la stat, cu înclinații literare.

Toamna Bacoviană. George Bacovia, 132

duminică, 22 septembrie 2013



A căzut cortina peste Toamna Bacoviană. Era un cer plumburiu, bătea vântul peste Bacăul marelui poet când am plecat spre casă de la festival și mă gândeam câți ani au trecut, 132 de la nașterea poetului, ce tristețe încă.

Noua tabletă 2 Speed Quad de la Allview



Cei de la Allview au lansat zilele trecute o nouă tabletă. Este vorba de 2 Speed Quad compatibilă cu tehnologia Smart2View.

La start pentru SuperBlog 2013

marți, 17 septembrie 2013



Anul trecut, exact în aceeași dată de 17 septembrie, mă înscriam la prima mea ediție de SuperBlog. Scriam atunci că toamna se poartă creativitatea și mă ”aruncam” într-o competiție despre care nu prea aveam habar.

N-au de împărțit decât un copil

luni, 16 septembrie 2013

Sunt unii oamenii care se folosesc de cuvinte dar tind să cred că habar nu au despre ele. Nu degeaba ”cuvintele știu despre noi lucruri pe care noi nu le știm despre ele.”

Cred că le pot folosi cum vor fără să înțeleagă că fiecare cuvânt are o viață a sa, o putere a sa, o semnificație aparte care întotdeauna este profundă.

Optiuni pentru programe de facturare

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Din cauza birocratiei tot mai accentuate de la noi din tara, timpul consumat efectiv cu diverse activitati de mentenanta a firmei este in continua crestere. Solutiile pe care le aveti la dispozitie din acest punct de vedere trebuie orientate in primul rand catre zona de IT, intrucat, in ultimii ani, s-au dezvoltat programe specifice care va pot ajuta sa reduceti durata efectiva a completarii actelor, avand in acelasi timp control asupra tuturor procedurilor legale implicate.

Lucruri paradoxale

miercuri, 11 septembrie 2013

Ni se întâmpă uneori lucruri ciudate în viață. Facem alegeri și ne despărțim de anumite lucruri ca mai apoi să ne întâlnim cu ele, ba chiar să le și îndrăgim. Renunțăm la ceva ca mai apoi să dăm nas în nas fix cu acel ceva.

Timpul ...

marți, 10 septembrie 2013

Are un sunet aparte când trece. Trece pe lângă noi, cu noi.
De cele mai multe ori spunem că nu ne ajunge. Că se duce prea repede. Că azi parcă era azi, dar de fapt e deja mâine.

Pe vremea mea

Când eram mică abia așteptam să cresc să pot să spun și eu ”pe vremea mea ...”. Mi se părea într-un fel interesant. Acum când spun asta mă simt de parcă destui ani au trecut peste mine dacă încep să am termene de comparație. Dar știți cum este cu noi oamenii, greu de mulțumit și la fel și cu timpul, greu de oprit în loc.

Pe drum

luni, 2 septembrie 2013

Una din cărțile citite în această vară, despre care am mai scris pe blog, este Pe drum de Jack Kerouac. Biblia generație beat, romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac este ideal pentru o vară nici prea caldă, nici prea rece, fără prea mari planuri, dar care nu a trecut nici așa, pur și simplu. 


Tehnologie inovatoare și noi lansări Allview

sâmbătă, 31 august 2013

De curând, cei de la Allview, producătorul autohtot din industria IT&C, au lansat o tehnologie inovatoare, Smart2View, care permite transferul de conținut de pe smartphone sau tabletă pe orice televizor cu port HDMI prin intermediul unui adaptor wireless display.



Nostalgia drumurilor nefăcute

marți, 20 august 2013

Tot timpul e cu noi. E ca o umbră. Tot timpul avem o scuză în nealegeri. Tot timpul ne pansăm rănile propriilor alegeri proaste cu nostalgia drumurilor nefăcute.

”Mergeam așa când în țata mea s-au desfăcut două drumuri: unul la dreapta și altul la stânga. Am stat, am făcut ochii mici, mi-am țuguiat buzele, am tușit și-am luat-o pe cel din dreapta. Exact cel care nu trebuia după cum s-a dovedit după aceia.”

...

miercuri, 14 august 2013

Cele mai mari dureri sunt mute. Despre toate golurile pe care nu le putem umple, nu putem și vorbi. Toate visele neîmplinite sunt ascunse cât mai adânc. Despre toate neîmplinirile nu reușim niciodată să vorbim. Încercăm să alegem niște cuvinte, dar le alegem prost. Prea prost ca ceilalți să aibă răbdare să le înțeleagă.

Cărți neterminate

luni, 12 august 2013

Nu știu cum se întâmplă, pur și simplu, unele cărți au o altfel de soartă. Nu de a fi terminate repede ci de a sta cât mai mult pe noptieră. Deși îmi place să citesc și dacă mă apuc de o carte o duc destul de repede la capăt, s-a întâmplat de vreo câteva ori să las cărți neterminate.

Clopotul de sticlă

joi, 8 august 2013

E doar o asemănare de titlu, căci nu, nu am să vorbesc despre Sylvia Plath sau romanul ei cu acest nume. Deși este una din scriitoarele mele preferate, despre cartea asta am să vă povestesc altă dată.

Mi-a venit în minte expresia gândindu-mă la felul ciudat al meu de a pune aceeași întrebare de o mie de ori. De cele mai multe ori, mie însămi. Analizând fiecare lucru mai mult de cât este cazul. Întorcând pe toate părțile fiecare cuvânt.

Multe spunem, puține facem

luni, 5 august 2013

Poate că e cumva în firea noastră să spunem multe dar să ne apucăm de puține și poate să nu terminăm mai nimic.

Habar nu am de ce facem asta. Ni se întâmplă să nu mai putem, ni se întâmplă să uităm, ni se întâmplă să vrem să ne răzgândim, ni se întâmplă ... destule.

Mi-e prea dor

duminică, 4 august 2013


Sănătate înainte de toate

joi, 1 august 2013

Cu toții știm cât de importantă este sănătatea. Teoretic, pentru că practic avem grijă de ea, după ce ne îmbolnăvim. Din lipsă de timp, ignoranță, alte griji zilnice, nu ne învățam mai degrabă să prevenim, decât să ne tratăm.

Noile tablete Allview

miercuri, 31 iulie 2013


Producătorul autohtot din industria IT&C, Allview a lansat în această vară mama de tablete Viva. Astfel găsim pe piață și tablete românești, este vorba de VivaQ7 și VivaQ8.

I am a stupid girl

marți, 30 iulie 2013

O da, și încă cum uneori. Mă consolez uneori doar cu gândul că poate nu sunt chiar singură.

Uneori pur și simplu îmi stă mintea în loc. De obicei reacționez, nici nu mi-e prea rușine să zic verde-n față cui mă enervează și ce. Dar azi ... zbang ... de la căldură am intrat așa într-o tâmpeala stampa.

Cărți necitite

luni, 29 iulie 2013

Chiar zilele trecute scriam despre minciuni și obiceiul de a minți. Toți îl avem și îl aplicăm și când vine vorba despre cărți.

Spunem că le-am citit chiar dacă nici nu le-am deschis și că ne-au plăcut chiar dacă abia le-am digerat.

Repede sau pe îndelete?

miercuri, 24 iulie 2013

După o singură căutare pe google citirea rapidă a dat nenumărate rezultate. Cursuri, cărţi, sfaturi.
Am citit un singur articol despre povestea asta, plecând de la istoria cu Evelyn Wood şi metoda ei. Am şi încercat-o într-o după-amiză de sâmbătă pe Biblia generaţiei beat, „Pe drum” şi e drept, funcţionează un pic. Probabil cu exerciţiu ar funcţiona şi mai bine. Tot drept este că nu mai pătrunzi fiecare cuvânt şi nici nu mai ai timp să cazi pe gânduri când citeşti. Îţi scapă unele lucruri, rămâne cumva esenţialul.


Cascada Buciaş

marți, 23 iulie 2013

Din seria locurilor frumoase de lângă noi, încă nedescoperite este şi Cascada Buciaş. Habar nu aveam de ea şi mare păcat, pentru că este un loc extraordinar de frumos.
Cascada se află mai sus de Mănăstirea Caşin, la 25 km de Oneşti. Mai precis poţi merge cu maşina din Oneşti, judeţul Bacău, înspre Caşin – Mănăstirea Caşin – Scutaru – de unde se urcă pe drumul forestier.

Aruncăm cuvintele

Oamenii mint. Mint, pur şi simplu, în general. Şi, până la urmă, hai să fim cinstiţi cu noi, da, mai minţim. Mai mult, mai puţin, mai des, mai rar, pe alţii, pe noi înşine ... minţim.

Şi la fel de uşor aruncăm şi cuvintele. De parcă vreodată nu s-ar putea termina şi ele. Nu ne mai credem tocmai pentru că aruncăm uşor cuvinte în care nu credem şi la momente deloc potrivite. Ne jucăm aşa aiurea ... fără de înţeles, poate fără de rost.

În lipsa unei vacanţe ... „Pe drum”

luni, 22 iulie 2013

Am început de curând romanul lui Jack Kerouac “Pe drum”. Este cartea ideală în lipsa unei vacanţe. Alături de personajul principal, Dean Moriarty, ai parte de călătorii nebune, jointuri, whisky, îndrăgosteli rapide, uitate prin diferite colţuri ale lumii … cam de tot ce ai avea parte vara.

Imbogatiti-va aspectul cu cele mai frumoase bijuterii

garderoba deosebita este totusi incompleta fara bijuteriile aferente. In magazinele online aveti acces la o gama foarte larga de bijuterii; diversitatea ofertelor este completata de calitatea deosebita a bijuteriilor de care dumneavoastra puteti beneficia. Magazinele acestea pun un accent deosebit pe calitate si performanta, iar ele se reflecta la randul lor in caracterul exclusivit afisat de bijuteriile afisate. Conferind un plus de calitate si valoare, atat bijuteriile rafinate cat si accesoriile promovate sunt accesibile la cele mai rezonabile preturi.


Cum puteti sa alegeti o agentie de traduceri

De cele mai multe ori, actul traducerii cere minutie, rabdare si dedicare. In functie de tipul traducerii si de complexitatea acesteia, traducatorul trebuie sa decida de foarte multe ori pe o singura pagina cum anume traduce pentru a optimiza cat mai mult trecerea sensului din limba sursa în limba tinta. Pentru acest lucru, este nevoie de extrem de mult exercitiu si de o experienta pe masura. Acestea sunt, pe scurt, calitatile si aptitudinile pe care le detin traducatorii online.

Suflet bătrân

marți, 2 iulie 2013

Pentru că tot am vorbit ieri de chipuri îmbătrânite pre devreme, astăzi continui cu suflete îmbătrânite și chipuri tinere. Iată un fragment din Lea:

Ai simțit vreodată că te culci tânăr și te trezești bătrân. Chipul nu e brăzdat de riduri mai adânci dar sufletul, o, e bătrân ca o toamnă.

N-am mai fumat vreo săptămână

miercuri, 26 iunie 2013

Nu, nu ... nu e gândul meu sau ambiția mea nebună. Eu încă mai fumez. Mai puțin, e drept, și doar seara așa câte una –două sau depinde J. E doar replica unei fete care a terminat clasa a VIII-a. 

În fiecare zi

marți, 25 iunie 2013

În fiecare zi trecem de la gânduri bune la gânduri rele. Ne încearcă și astea chiar dacă le refuzăm.  Ne trezim optimiști. Ne bem cafeaua și ne gândim oare ce ne așteaptă? Uneori ne stricăm ziua de cum ieșim pe ușă. Ne împiedicăm și ne zgâriem papucii abia cumpărați. Am uitat ceva și nu ne mai întoarcem că aduce ghinion. Apoi într-un alt moment, se șterg toate. Vedem ceva, aflăm ceva, ne întâlnim cu cineva și râdem. Uităm.

Fragmente din viața unei cititoare de profesie

luni, 24 iunie 2013


Un titlu interesant, mai ales pentru cineva care tinde să fie cititoare de profesie. Cartea am primit-o cadou de la colegii de muncă, nu știu dacă și cu dedicație sau nu. Oricum sub un titlu interesant și un nume de autoare, de care nu am mai auzit până acum (nu e o laudă e un auto-repoș), Jodie Rhodes, am descoperit o carte în mare parte bună.

Ganduri imprumutate

joi, 20 iunie 2013

Sunt vreo cateva bloguri pe care le citesc cu drag si frecvent. Uneori ma pierd in cuvintele lor, alteori ma revolta sau imi dau de gandit.


Asa am gasit in finalul unei postari de pe un blog, aceste ganduri: „O să fiu neant când o să-mi vină rândul la mai bine. Dar dacă-mi vine rândul și eu nu-s, să-l luați voi, să nu-l lăsați să se risipiească!

Brandul de tara al Romaniei

miercuri, 19 iunie 2013

Ce stim despre Romania? Și ce știm, cum promovăm? Dacă ne luăm după statistici, nu ne descurcăm prea bine. În anul 2012, intr-un studiul realizat de Future Brand, ”Country Brand Index”, Romania era spre coada clasamentului. Studiul a fost efectuat pe 118 tari si Romania a ocupat locul 100.

Nimeni si nimic



Drumuri incurcate si intunecate. Usi inchise fara chei. Oameni de tot felul. Sentimente consumate pe jumatate. Promisiuni nerespectate. Inimi mintite. Amintiri sterse. Dezamagiri. Mahniri. Decizii. Inceputuri. ...

”Inca o zi infecta ...

marți, 18 iunie 2013

... sau 365 de motive de a nu te ridica din pat”, este titlul unei cărțului pe care întâmplător am găsit-o în coșul cu reduceri al librăriei din drumul meu spre casă. 

Subțirică, cu o copertă roșie și un titlu atrăgător am decis să o achiziționez.
Cartea este scrisă de Pierre Enckell și adună fix 365 de motive de a nu te ridica din pat, din jurnalele intime ale scriitorilor și ale personalităților publice din secolul al XVIII-lea până în zilele noastre.
Uite așa aflăm că Mircea Eliade pe 23 ianuarie 1973, se simțea ”bolnav ca un câine” sau că Lev Tolstoi nota pe 17 decembrie 1897, ”starea mea sufletească e mereu proastă”.


Pasarelă peste timp

luni, 3 iunie 2013

De cele mai multe ori până și ziua de ieri este prea departe de ce suntem astăzi. Ne naștem, creștem și învățăm să avem vise, dorințe,  speranțe. Nu învățam cum să le și păstrăm. Suntem schimbători, din motive, o mie. Pentru că ne dorim altceva, pentru că ne este teamă de dureri, pentru că nu mai țintim atât de sus, pentru că ne-am obișnuit, pentru că nu mai vrem, pentru că avem impresia că nu mai putem.

Emisiuni TV

miercuri, 15 mai 2013


Iată un subiect despre care poți vorbi mult și bine: emisiuni TV. Că te uiți sau nu la televizor, tot afli ce se difuzează și care sunt emisiunile preferate ale majorității.

Nu mă mai uit de ceva vreme la televizor și nici nu îi duc lipsa prea tare fie vorba între noi, dar știu câteva emisiuni și despre ce vorba cu ele de la alții, de pe internet sau ce mai prind când vizitez pe cineva.

Într-o lume mică, mică


Cred că ne definim propria lume și ne stabilim granițele, în funcție de câte știm, de câte suntem dispuși să cunoaștem, încercăm, explorăm. Sunt lucruri cărora le spunem nu din start. Atunci granița nu se mișcă nici măcar un pic. Pe altele le încercăm, măcar un pic. Fie că ne vor plăcea sau nu, am mai făcut un pas înainte iar lumea noastra a mai crescut. Și mai sunt acele pasiuni despre care poți spune că sunt lumea ta. Că ele au definit tot ce ești tu azi.

L’heure d’or du Paris

marți, 14 mai 2013




Seara trecută am fost la o ”plimbare” prin Paris, pe boante. Teatrul Național de Operetă și Balet Oleg Danovski a jucat în Onești spectacolul Ora de aur a Parisului. Cu eleganță și grație, în pași de balet, am fost invitați să ne visăm în Orașul Luminilor.

Hai, la revedere!

duminică, 12 mai 2013



Găsim foarte des articole despre cum să ne păstrăm partenerul, cum să îl facem să ne iubească și să găsim armonia. Rar, sau mai deloc, găsești un articol despre cum să pleci dintr-o relație. Poate pentru că la trântit uși și închis relații nu avem nevoie de lecții. Știm să o facem mai bine. De plecat ne este mereu mult mai ușor și nu avem nevoie de lecții în 10 pași. Cu rămasul e mai dificil.

Nu fac pact cu fericirea

joi, 9 mai 2013



Dintre toate sentimentele, fericirea mi se pare cea mai înșelătoare. Când crezi că e lângă tine, e de fapt, deja pe drum. Tangoul se dansează în doi, iar când fericirea ți-e parteneră, nu știi când se termină dansul, dar la final îți arunci pantofii și rămâi desculț, rătăcind.

Vine în doze mici și nu îți devine niciodată prietenă. E vizitatorul care nu uită să plece.

Tocmai de aceea nu fac niciodată pact cu fericirea. Știu că zilele calde se vor răci, știu că soarele va apune, chiar dacă acum râd la el, știu că se va lăsa oricum o noapte lungă și rece.

Nimic nu e fără de sfârșit. Iar dacă te încrezi prea mult în fericire, o vai, n-aș vrea să-ți simt durerea pierderii ei.

Nostalgia drumurilor nefăcute

joi, 2 mai 2013




Nu pot să înțeleg de ce păstrez aproape ca un talisman toată nostalgia drumurilor pe care nu le-am ales. Sau în care m-am oprit la jumătate. Le-am jelit atunci, m-am uitat cu jind spre ce am întors spatele, le-am purtat destul doliu, dar cu toate astea nu le-am lăsat acolo, într-un trecut de care să nu mă mai ating.

Nu sunt deloc în Vamă ...

miercuri, 1 mai 2013


... și nici măcar în drum spre mare. Nu știu dacă-i rece, nu simt nisipul în palmă, nu sunt mahmură, fără apus pe malul mării iar răsăritul cel mai sigur mă va prinde bombănind că iar s-a făcut dimineață și trebuie să mă duc la servici. J

Despre containere de șantier, de 1 Mai


Nu, nu... încă nu am înnebunit de tot să devină containerele de șantier și chestiile de genul ăsta specialitatea mea, dar am dat de un site exact astăzi. Și dacă e întâmplare, păi să se lase cu scris. Este vorba de site-ul Bogaxa.ro, care ghici ce, comercializează containere de șantier, de locuit, pentru birouri ș.a. Am tot spus eu că acum găsești de toate pe internet. 

”Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vise”

marți, 30 aprilie 2013




”Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrant nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.” (Radu Gyr)


Curățenia de primăvară


Îmi place foarte mult perioada dinaintea Paștelui, pentru că îmi aduce aminte de când eram mai mică și mergeam la Denii, se făcea curățenia de primăvară în casă, totul miroase a proaspăt și e era curat.

Ce bijuterii îți plac?

luni, 29 aprilie 2013


Când vine vorba de bijuterii și relația noastră cu ele, putem spune că suntem împărțiți în patru categorii:
-         cei cărora ne plac bijuteriile din aur
-         cei cărora ne plac bijuteriile din argint
-         cei cărora ne plac bijuterii din alte metale sau cele fantezie
-         cei cărora nu ne plac bijuteriile. Deși aici nu știu câți s-ar încadra.

Ziua Mondială a Cărții

marți, 23 aprilie 2013


Astăzi se sărbătorește Ziua Mondială a Cărții organizată de UNESCO și evident scopul principal este de a promova cititul.
Din toate multitudinile astea de zile mondiale de care tot auzim mereu, recunosc, sunt subiectivă acum, dar asta mi se pare a fi una importantă. Poate pasiunea pentru cărți, poate respectul pentru scriitori, poate dragul față de oamenii care citesc mă fac să consider această zi importantă.

Primăvară în bijuterii și haine

duminică, 21 aprilie 2013


S-a lăsat ea așteptată, dar până la urmă a venit. Nu vorbesc de o persoană, ci de însăși primăvara. În sfârșit avem zile însorite, temperaturi mai ridicate, flori, pomi înfloriți.

Pe o astfel de vreme normal că și tu te simți mai bine. Ai alt chef și altă dispoziție.

Cărți premiate la Pulitzer 2013


Săptămâna aceasta au fost desemnați câștigătorii premiilor Pulitzer 2013. Pe 30 mai aceștia vor fi și premiați de către Universitatea Columbia.
Se acordă în fiecare an din 1917 pentru literatură, jurnalism și muzică.

În papuci ZorileStore

sâmbătă, 20 aprilie 2013


În fiecare zi merg pe jos foarte mult. Da, așa-i, mersul pe jos face piciorul frumos veți spune, dar dacă nu ai și încălțămintea potrivită, e de-a dreptul un chin.
Zi de zi, de colo colo, pentru a face asta cu plăcere am nevoie de papuci comozi, rezistenți, cu talpă moale și ușori.

Copiii fără etichetă

miercuri, 17 aprilie 2013


”Draga noastră, încă nu ai cunoscut lumea de afară, dar eu și tatăl tău te așteptăm cu multă dragoste. Astăzi te-am văzut, erai fericită, te jucai și ți-am auzit emoționați bătăile inimii. Încă nu știi nimic din ce vei găsi în lumea în care te pregătești să apari și pentru o perioadă eu și tatăl tău îți vom face cunoștință cu ea, va veni și rândul tău să o descoperi singură, îi vei cunoaște și pe alții care îți vor arăta unele drumuri. Vei vedea tu dacă le vei urma sau nu.
Încă nu știi ce e binele, răul, frumosul, urâtul, bucuria, lacrimile ... le vei cunoaște pe rând. Să nu te grăbești, te vei întâlni cu toate.

București: Urmează stația SuperBlog

marți, 16 aprilie 2013





La sfârșitul săptămânii trecute am plecat spre București, cu bucurie și nerăbdare, pentru a participa la Gala Spring SuperBlog. Abia așteptam să mă reîntâlnesc cu cei pe care i-am cunoscut la prima mea participare la această competiție și evident să cunosc și alți bloggeri, lucru care, normal, s-a și întâmplat.

În orașul cu două bulevarde (6)

miercuri, 10 aprilie 2013


Zilele trecute am fost la Grădina Zoologică, de unde au plecat spre Africa de Sud, patru lei și doi tigri. Îi așteaptă o călătorie de două zile cu un camion până în Zurich și de acolo cu avionul până în rezervația Lionsrock

Astăzi sunt mai bătrână :)


Evident am spus-o ironic după ce am citit un studiu. În mod normal ar trebui să fiu mai de partea studiilor, că tot sunt eu sociolog nepracticant J, dar sociolog. Doar că unele mă amuză de-a dreptul și mă fac să mă gândesc de ce or fi vrut ei să afle neapărat asta. Ca de exemplu, care este ziua și ora în care femeile par mai în vârstă ca în realitate? Și ghici când? 

Manuscrisul găsit la Accra

luni, 8 aprilie 2013


Cartea ”Manuscrisul găsit la Accra”, semnată de Paulo Coelho, este scrisă în stilul caracteristic al autorului în care tema principală este viața cu ale sale drumuri. Conturează o poveste simplă prin care să transmită ideile și gândurile despre viață, adevăruri care sunt la îndemâna oricui, dar din grabă sau prea plini de poveri, uităm să vedem minunile din lucrurile simple care ne înconjoară.

Cadouri de Iepuraș


Nu știu exact de când a început povestea cu iepurașul care vine de Paște, dar oricum, a ieșit o strategie de marketing foarte bună. Dacă de Crăciun vine Moșu, de Paște vine Iepurașul și pentru că nu mai este mult până la această sărbătoare trebuie să ne gândim cui îi dăm ceva și cel important, ce.
Încă nu miroase foarte tare a sărbătoare dar nici mult nu mai este și mai bine ne gândim din timp la Cadourile de Paște. Dacă e musai, atunci cu plăcere. :)

Invizibil

duminică, 7 aprilie 2013


Mi-am dorit de câteva ori să fiu invizibilă cu gândul să pătrund în încăperi fără să fiu simțită și să-i aud pe cei din jurul meu. Dar cu timpul am descoperit că poți să fii atât de invizibil totuși, așa în carne și oase. Că poți să treci pe lângă oameni, să mănânci cu ei, să bei cu ei, să dormi cu ei și totuși ... să fii invizibil ... ca și cum nu ai fi. Nu ești simțit, nu ești auzit, nu ești văzut. Nici urmă de prezența ta. Tu vezi tot, dar ei nu văd nimic. 

Când spui mi-e dor?


Eu spun rar pentru că și rar mi-e dor de cineva. Spun după mult timp, după ce nu îl văd și nu îl aud. Ce înseamnă mult timp? Atunci când începi să uiți, când abia îți mai poți imagina chipul, vocea. Când trăiești mai mult căutând amintiri decât trăind pur și simplu. Când ai vrea să retrăiești dar începi să uiți. Când nu îți mai ajungi din urmă amintirile. Totul se sterge ușor, dispare pe un tărâm prea departe.

Dacă ați da timpul înapoi

vineri, 5 aprilie 2013


Deseori, în interviuri și povești despre și cu oameni, am auzit întrebarea: ”dacă ați da timpul înapoi, ați face toate lucrurile la fel?”
De cele mai multe ori am auzit că nu, nu ar schimba nimic, cu toate că deseori cărăm după noi regretele lucrurilor nefăcute sau a drumurilor nealese. Dar am învățat că e bine să ne împăcăm cu tot ce primim și cu tot ce ne este luat. Că nimic nu-i întâmplător și toate vin la momentul potrivit, dacă le e dat să vină. Mă gândesc că o dată cu vârsta vine acea liniște care te face să spui că nu ai schimba nimic și să fii mulțumit cu tot ce ai și cine ești.

Lectura de vineri


Că tot e început de weekend, o carte care se citește ușor și te deconectează, e tot ce avem nevoie. De asta îmi place Paulo Coelho, perfect pentru lectura de vineri. Relaxantă, plăcută, din care fiecare înțelege cât vrea să gândească.
M-am apucat de ”Manuscrisul găsit la Accra”. Au fugit repede cele 80 de pagini și până o termin să vă povestesc mai multe vă las câteva citate de care am prins mai drag. Oricum întreaga carte e ca un citat de care să prinzi drag și să îți aduci aminte când ai nevoie de o încurajare, o vorbă bună, un imbold.

Viață de cimitir

joi, 4 aprilie 2013


Poate că deseori te-ai întrebat cum o fi dincolo, pe lumea cealaltă? O fi mai bine, o fi mai rău? Ne mai văd, ne mai aud cei plecați dintre noi?

Ei bine, exact acest subiect al vieții și al morții a fost pus față în față pe scenă, într-o comedie, de Rodica Popescu Bitănescu. ”Viață de cimitir” este o piesă de teatru scrisă și regizată de Rodica Popescu Bitănescu. Este,  după cum ea însăși a spus despre piesă, ”este cel mai curajos și puternic text”, pentru că aduce în comedia tema morții.

Blogger partener SuperBlog

duminică, 31 martie 2013


Iată că a venit din nou vremea bilanțului, un moment emoționant dar care te faci să scoți și acea răsuflare că e gata, ai reușit să termini și de data asta.

SuperBlog a fost primul concurs pe blog la care am participat și prin prisma căruia am cunoscut oameni minunați care nu doar scriu frumos ci sunt și niște oameni frumoși.
Pentru că a fost o experiență interesantă și plăcută m-am înscris și la Spring SuperBlog, prima ediție de primăvara din istoria SuperBlog.

Forme fără fond


Am citit ieri o știre care pe de-o parte m-a amuzat dar pe de altă m-a lăsat așa un pic speechless. Cam cât de dobitoc să fii să te pozezi lângă un lift cu o panglică tricoloră, ce urmează să fie tăiată? Ei, probabil destul de tare. 

Într-o cutie mare ... Parisul

sâmbătă, 30 martie 2013




Dacă toate drumurile s-ar deschide, dacă toate ar fi doar la un pas de mine ... l-aș alege pe cel spre Paris. Orașul boemilor, parfumurilor fine, poveștilor frumoase de dragoste, a bulevardelor luminate, a artei, a culturii, a eleganței, un oraș care încă mă așteaptă.

Geantă de bloggeriță

joi, 28 martie 2013


Povestea mea cu gențile nu a fost chiar dragoste la prima vedere. Pe vremea când eram o adolescentă în cautarea propriului stil, de nebună sau doar așa să par originală, nici acum nu îmi dau seama exact de ce, spuneam că nu îmi plac gențile, că nu înțeleg de ce trebuie să car ceva după mine. Și îmi umpleam buzunarele cu bani, țigări și mereu ceva de dat pe buze. Adică, elegant, ce să mai! :)

Când mi-am revenit, și slavă Cerului că s-a întâmplat asta, mi-am dat seama că gențile sunt chiar utile, unele înnebunitor de frumoase și dacă le potrivești cu ținuta îți dau și un aer aparte.

Nu mai plec nicăieri fără geantă și între timp am și adunat câteva, mai mici, mai mari, colorate, negre, plic, hand-made-uri, ș.a.

Îmi plac foarte mult gențile pe care le port pe o parte și sunt mari, încăpătoare. Tot timpul eu sunt pe drum, dintr-o parte în alta și am ceva de cărat. Un carnețel, o agendă, șde mii de pixuri care multe dintre ele nu mai scriu, dar nu îmi vine să le arunc, laptopul, încărcătorul de la telefon, stick-ul de net, o carte, chei, o cremă, ceva de dat pe buze, peria, o clamă, șervețele, bonuri de pe la magazin, tot felul de hârtiuțe cu idei sau cu ”de făcut”, țigările, portofelul și uneori ceva de ronțăit sau punga de la ceva de ronțăit pe care nu am găsit unde să o arunc. Cam astea trebuie să intre între într-o geantă.

ZorileStore.ro caută Ambasador

miercuri, 27 martie 2013


ZorileStore.ro împreună cu cei de la BlogAwards au lansat o campanie foarte frumoasă, poate, poate, măcar ea aduce primăvara. În cadrul campaniei fiecare blogger înscris primește o pereche de încălțăminte la alegere din categoria Curățenia deprimăvară, pe care trebuie să îi testeze timp de cinci zile.
Vezi dacă sunt comozi, cât sunt de rezistenți, ușori, cum și cu ce haine se potrivesc și după te apuci de scris un review despre perechea aleasă.

Cele mai bune 10 review-uri vor intra în cursa pentru titlu de Blogger Ambasador ZorileStore.ro.

De asemenea și cei care intră pe site și își comandă produse primesc cadouri.

Vacanță în frumoasa insulă Corfu

marți, 26 martie 2013




Kalispera, kalos orisate!, adică dragilor Bună ziua, bine ați venit pe cea mai veche insulă a Greciei. Eu sunt ghidul vostru în vacanța voastră în Corfu sau cum o numesc grecii, în Kerkyra. 

Vacanța de vis pe ”insula albă”

luni, 25 martie 2013


Ibiza – insula care nu doarme niciodată, polul distracției, locul pe care nu-l povestești, îl trăiești.

Cum ar fi să găsești la ușă într-o zi o cutie cu o fundă mare roșie și înăuntru un costum de baie și un bilet pe care scrie: Ghici unde plecăm mâine?

Dacă doriți o vacanță low-cost

sâmbătă, 23 martie 2013


Dacă doriți o vacanță low-cost

Evident că cea mai ieftină opțiune este o excursie cu cortul, având în vedere prețurile destul de mari ale serviciilor din acest an. Dacă însă nu sunteți genul care să stea 7 zile sub un acoperiș precar, dacă aveți fobie de gângănii sau aveți copii mici, varianta aceasta cade din start.

Arta e un lux sau luxul o artă?


O întrebare interesantă care îți dă de gândit. Ai spune repede, da, e un lux. Apoi, imediat apare îndoiala și ai găsi câteva argumente și că luxul e o artă. La întrebarea asta trebuie să te uiți ca la un tablou. Te dai un pic mai în spate și privești.

 

O Campanie Salvati Copiii

Campanie ShoeBox

ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu!

Cele mai citite